Dragnea, ieşire nervoasă. Dăncilă, reacţie

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi, întrebată de jurnalişti despre faptul că preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a avut miercuri, la Parlament, o ieşire nervoasă faţă de presă şi de mai mulţi colegi de partid, că "oamenii politici sunt tot oameni " şi "pot avea astfel de reacţii". 

"Nu sunt membru al Parlamentului României, nu am fost la Parlament, vorbesc cu domnul Liviu Dragnea, este preşedintele PSD. Nu ştiu acest lucru, ieri am avut o zi foarte plină, azi am avut o zi foarte plină la Guvern. Ştiţi cum este, fiecare dintre noi... să luăm în calcul că fiecare om are probleme, adică se poate enerva, sunt lucruri care-l enervează. Şi oamenii politici sunt tot oameni şi pot avea astfel de ieşiri şi pot avea astfel de reacţii", a declarat premierul Viorica Dăncilă, joi, la finalul vizitei pe care făcut-o la târgul cu profil agricol INDAGRA. 

Liderul PSD, ieşire nervoasă la Parlament

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a avut miercuri o ieşire nervoasă, la Parlament, atunci când ziariştii l-au întrebat cum le răspunde celor care susţin că proiectul legii privind executarea pedepselor la domiciliu, adoptat de Senat, l-ar avantaja. 

"Cu ce dracu' mă ajută pe mine (proiectul de lege - n.r.), ca să înţeleg şi eu? Că totuşi m-am săturat. Dacă voi fi condamnat, cu ce mă ajută pe mine? Dacă mă întrebaţi înseamnă că aveţi ceva în cap când mă întrebaţi pe mine lucrul ăsta. M-am săturat de toate aceste minciuni. (...) Am înţeles că mă acuză. În afară de mine, mai sunt oameni în ţara asta? Întreb. Pe ei îi întrebaţi? Deci cei care nu sunt în funcţii publice pot să fie distruşi, pentru că nu vorbiţi cu ei. Nu ieşiţi din camera asta să vorbiţi cu ei. Cereţi-le dovezi (celor care spun că această lege îl favorizează - n.r.). Orice lege mă favorizează pe mine", a reacţionat Dragnea, la Palatul Parlamentului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel