Dăncilă, despre Ludovic Orban: Expert în plângeri penale

Mihai Ciobanu / 02 noi 2019 / 21:14 Salveaza PDF Comentarii

Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, la Arad, că luni parlamentarii vor vota pentru „instalarea unui premier expert în plângeri penale”, respectiv Ludovic Orban. Liderul PNL a depus o plângere penală de înaltă trădare pe numele Vioricăi Dăncilă, care ulterior s-a clasat.

„Luni va fi un vot pentru noul Guvern, pentru instalarea unui premier expert în plângeri penale – eu vreau să îi mulțumesc de aici pentru plângerea penală de înaltă trădare pe care mi-a făcut-o pentru un parteneriat strategic cu o țară prietenă. E un premier care parcă joacă într-o scenă de comedie. Pentru a ajunge acolo unora le promite că vor fi alegeri pentru primari în două tururi, altora le spune că vor fi într-un singur tur, unora le promite alegeri anticipate, altora că nu vor fi alegeri anticipate. Dar în toate aceste promisiuni unde sunt proiectele pentru români? Toate promisiunile lor sunt doar pentru ei, dar unde sunt măsurile bune pentru popor, pentru oameni, unde sunt lucrurile bune pe care mulți le așteaptă în această țară? Nu o să le vedem, pentru că ei lucrează doar pentru ei și pentru că nu au înțeles că această țară nu este România lui Iohannis, este România tuturor românilor”, a spus Viorica Dăncilă, la Arad.

Liderul PSD l-a criticat și pe Klaus Iohannis, susținând că un președinte nu trebuie să aibă în inimă doar culoarea galbenă

 

„Un președinte nu trebuie să aibă în inimă doar culoarea galbenă, trebuie să aibă în inimă roșu, galben și albastru. Nu au înțeles că românii, prin unitate, prin determinare, prin dragoste față de această țară, au reușit în toate obiectivele importante. Nu au înțeles că puterea românilor nimeni nu o poate opri, că acolo unde semeni vânt, culegi furtună. Eu sper să aibă parte de această furtună din partea poporului român. Este dorința noastră, a românilor, de a ne lua țara înapoi. Este dorința noastră, a fiecărui român, a fiecărui arădean, ca în deciziile președintelui să ne regăsim fiecare dintre noi, să vedem că dă dovadă de solidaritate cu fiecare dintre noi, că nu vine o dată la cinci ani să ceară votul românilor, ci că vine aici, la Arad, sau în alte localități, de foarte multe ori să-i asculte pe români, să-i înțeleagă, să arate că este președintele tuturor”, a adăugat Dăncilă.

Pe 17 mai, Ludovic Orban, a depus plângere la Parchetul General împotriva Vioricăi Dăncilă

 

Pe 17 mai, președintele PNL, Ludovic Orban, a depus plângere la Parchetul General împotriva Vioricăi Dăncilă și a lui Liviu Dragnea pentru pentru comiterea mai multor infracțiuni, printre care și înaltă trădare, în legătură cu scandalul privind memorandumul referitor la mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Ulterior, procurorii DIICOT au clasat dosarul care o viza pe Viorica Dăncilă și în care erau cercetate infracțiuni de înaltă trădare, divulgare a secretului care pericliteaza securitatea națională, uzurpare a funcției și divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice. Liderul liberal o mai acuza pe Viorica Dăncilă, în sesizare, și de prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, în scopul de ascunde fapte împotriva intereselor statului.

Acest articol reprezintă o opinie.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26