Dan Diaconescu va fi cercetat penal pentru mită electorală

Fondatorul PP-DD, Dan Diaconescu, riscă să fie cercetat  penal după ce a împărțit mici, biscuiți și căciulițe cu ocazia unui miting electoral organizat, joi, la Târgu Jiu, înainte de startul campaniei electorale.

Dan Diaconescu a furat startul campaniei electorale prin mitingul organizat, joi, la Târgu Jiu, în colegiul unde candidează pentru un mandat de parlamentar și unde îl are contracandidat pe Victor Ponta. Acesta riscă să fie cercetat penal pentru mită electorală, deoarce cu ocazia organizării unui concert a   împărţit bunuri cetăţenilor.

 Vicepreşedintele CJ Gorj, Ciprian Florescu, a depus, potrivit RTV, o plângere în care se menţionează că Dan Diaconescu a împărţit mici şi biscuiţi celor prezenţi, dar şi că la respectivul concert erau amplasate două ecrane cu mesaje electorale, deşi campania electorală nu începuse în acel moment.

 "Eu am sunat la 112 după ce am primit mai multe reclamaţii din zona unde se desfăşura mitingul lui Dan Diaconescu. Am fost informat că pe insuliţa din Târgu Jiu se împărţeau biscuiţi, apă, mici, dar şi fulare şi căciuliţe în culorile PP-DD. În urma sesizării mele, am primit un apel de la reprezentanţii Poliţiei care mi-au spus că plângerea va fi înaintată Biroului Electoral Judeţean", a declarat Ciprian Florescu la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel