Dan Bittman produce surpriza la iUmor: Cheloo s-a bucurat

iUmor 2019
iUmor 2019

Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea parte de o surpriză de proporții în cel de-al șaptelea sezon iUmor, care va avea premiera vineri, 13 septembrie, la Antena 1. Mai multe vedete vor urca pe scenă și îi vor ironiza fără rețineri.

Maia Morgenstern, Cosmin Seleși, Dan Bittman, Alina Eremia, sora Deliei și fratele lui Mihai Bendeac sunt doar câțiva dintre invitații speciali care vor urca pe scena iUmor și nu vor avea nicio reținere în a face glume pe seama celor trei jurați, dar și a prezentatorilor show-ului.

Cu peste 30 de ani în industria muzicală, Dan Bittman recunoaște că a fost un alt sentiment pe scena iUmor decât pe scena cu care el era obișnuit. "Sunt obișnuit să fiu pe scenă, dar pe scena de la iUmor a fost diferit pentru că mă gândeam că urmează să mă văd cu niște prieteni să îi <<ard>> și nu știam cum vor reacționa la ceea ce urma să spun despre ei. Sper să nu se fi supărat. Am intrat pe scenă mai cumințel, mai sceptic pentru că nu știam cum vor reacționa și am stat puțin să văd cum mă primesc. Mă bucur că am fost pe scena iUmor, mai ales pentru că nu mă mai văzusem de mult cu ei. Cheloo s-a bucurat foarte mult să mă vadă, și eu la fel!", a declarat Dan Bittman.

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al șaptelea sezon "iUmor", care va avea premiera pe vineri, 13 septembrie, de la 20:00, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel