Dăianu, Consiliul Fiscal: PNRR a devenit o PSIHOZĂ națională

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, a vorbit despre situația României în contextul PNRR-ului.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a devenit o psihoză naţională, iar teza cu vin banii nu este în regulă pentru că trebuie să reuşim cu resurse interne, nu doar cu resurse europene, a atenţionat, marţi, într-o dezbatere de specialitate, preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.

"România are nevoie de un guvern solid. Nu cred că noi avem alcătuirea instituţională care să ne permită o instabilitate. Avem şi acest PNRR care a devenit, deja, o psihoză naţională. "Au venit bani !", "Vin banii, vin banii !"... Nici această teză, acest etos care se creează acum nu este în regulă. O ţară poate fi ajutată foarte mult de resursele europene, dar trebuie să aibă şi resorturi interne de a căuta lumina şi de a-şi gestiona treburile publice. Avem nevoie de mai multă prevenţie decât reacţie şi asta vedem şi în ceea ce priveşte gestionarea pandemiei. Trebuie să creştem investiţiile în Sănătate şi în Educaţie. Avem un deficit foarte mare în ceea ce priveşte finanţarea sănătăţii publice şi avem venituri fiscale, venituri bugetare foarte scăzute cu care nu vom face faţă la provocările viitorului. Nu vom rezista, pentru că nu avem rezerve. E nevoie de resurse bugetare considerabil mai mari pentru a face faţă provocărilor", a declarat Dăianu, potrivit Agerpres.

"Sunt teze îmbibate cu ideologii care nu au relevanţă"

Conform academicianului, România are nevoie de un sistem de impunere cu regim fiscal mai echitabil, temă care, în viziunea acestuia, nu există în dezbaterea publică din ţară.

"Ai nevoie de un sistem de impunere cu regim fiscal mult mai echitabil pe care nu-l avem în momentul de faţă. Aceasta este o temă care, de fapt, nu există în dezbaterea publică din România. Vin cei de la Comisie, alţi lideri europeni care vorbesc despre societate inclusivă, despre echitate, despre etica afacerilor. La noi, asemenea teme nu există. La noi, toată discuţia este legată de "Vin banii!", "Cine câştigă alegerile?". Sunt teze îmbibate cu ideologii care nu au relevanţă pentru perioada foarte dificilă prin care trece Europa şi omenirea. Dacă nu vom reuşi, în primul rând nu doar cu resurse europene, ci cu resurse interne, cu discurs mult mai sincer, nu sforăitor, nu dedublare, nu vom stopa emigraţia oamenilor ce înseamnă erodarea stocului de capital uman pe care îl are România", a afirmat preşedintele Consiliului Fiscal.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Institutul European din România (IER) au organizat, marţi, dezbaterea "Economie post-pandemie", înscrisă în seria evenimentelor dedicate Conferinţei privind Viitorul Europei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel