Daea, recompensă pentru găsirea porcilor morți. Mistrețul este mai scump

Petre Daea a anunțat valorile recompenselor pentru depsitarea porcilor morți.

Persoanele care găsesc cadavre de mistreţi şi oferă autorităţilor astfel de informaţii primesc un stimulent de 225 de lei, iar pentru porcii domestici stimulentul este de 65 de lei, a anunţat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

"Este în vigoare o asemenea măsură, se operează cu ea de către ANSVSA, instituţia care răspunde de acest mecanism, ca să fim acoperiţi cu toate măsurile posibile, pentru a pune stavilă unui asemenea virus. Este vorba de un stimulent de 225 de lei pentru mistreţi morţi şi de 65 de lei pentru de anunţul pe care îl dau pentru porcii domestici morţi. Adunând este o medie de un milion de lei şi ceva (lei vechi n.r.). Iată, la Teleorman, într-o pădure s-au găsit aceste resturi de animale şi nu este deloc bine.(...) Există suspiciunea că a fost ceva intenţionat, dar organele abilitate vor analiza şi vor comunica opiniei publice atunci când vor avea rezultatul anchetei" , a spus Petre Daea, prezent la o conferinţă pe teme agricole organizată la ASAS.

"Mă îngrijorează şi situaţia din Ungaria"

Întrebat dacă nu vin prea târziu aceste măsuri, ministrul a răspuns: "Nu. Nu vin deloc târziu aceste măsuri".

Ministrul a precizat că este îngrijorat de evoluţia pestei porcine africane, nu numai de situaţia din România ci şi de ceea ce se întâmplă în ţările din jur.

"Sunt îngrijorat nu numai de cazurile acestea din ţară ci şi de ceea ce apare şi în altă parte. Mă îngrijorează şi situaţia din Ungaria, pentru că este aproape de graniţă, si sunt focare, cum şi de prezenţa virusului din Bulgaria, Ucraina. Este o îngrijorare generalizată şi o luptă grea cu acest virus", a mai spus Daea.

"S-au plătit peste 7.500 de dosare"

Pe de altă parte, şeful de la Agricultură a reamintit că a început repopularea cu porci santinelă în judeţele Buzău, Satu Mare, Bihor şi Brăila şi "încet, încet se va relua activitatea", dând din nou asigurări că "nu vom întrerupe creşterea porcilor în gospodăriile populaţiei".

În privinţa despăgubirilor acordate crescătorilor de animale afectaţi de virusul pestei porcine africane, ministrul Agriculturii a anunţat că s-au plătit peste 7.500 de dosare din cele peste 8.100 de gospodării afectate, urmând ca şi restul gospodăriilor să primească banii. "Banii ajung unde trebuie să ajungă. Sunt despăgubiţi toţi cei care au fost în situaţia aceasta mai grea", adăugat Daea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel