Fostul premier tehnocrat, Dacian Cioloș, este noul consilier prezidențial al lui Nicușor Dan. De luni.
Dacian Cioloş va fi, de luni, 6 aprilie, consilier prezidenţial. Decretul semnat de preşedintele Nicuşor Dan a fost publicat vineri în Monitorul Oficial al României.
”Preşedintele României decretează: Articol unic - Începând cu data de 6 aprilie 2026, domnul Dacian-Julien Cioloş se numeşte în funcţia de consilier prezidenţial”, precizează documentul semnat vineri de şeful statului.
Dacian Cioloș i-a început activitatea profesională ca stagiar la Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene. A lucrat într-o unitate care se ocupa de pregătirea SAPARD, programul de pre-aderare care a avut o contribuţie esenţială în pregătirea agriculturii româneşti pentru participarea la Politica Agricolă Comună şi Piaţa Unică Europeană.
În 2002, a început să lucreze la Delegaţia Comisiei Europene în România, unde s-a ocupat de aplicarea Programului SAPARD. S-a alăturat, în 2005, echipei de la Ministerul Agriculturii, unde a fost consilier personal al ministrului, cu atribuţii de purtător de cuvânt pentru România în cadrul Comitetului Special pentru Agricultură al Consiliului UE. În perioada mai - octombrie 2007 a fost numit subsecretar de stat pentru afaceri europene în cadrul Ministerului Agriculturii.
A fost ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (11 octombrie 2007 - 22 decembrie 2008).
Dacian Cioloş a fost desemnat comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, fiind învestit în funcţie la 9 februarie 2010. În cadrul mandatului său, care s-a încheiat în 2014, a gestionat unul dintre cele mai importante portofolii, realizând, totodată, prima reformă a Politicii Agricole Comune.
Pe 1 iulie 2015, a fost numit în funcţia de consilier special pentru securitate alimentară de către preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
La 10 noiembrie 2015 a fost desemnat premier de către preşedintele Klaus Iohannis. Mandatul lui s-a încheiat pe 4 ianuarie 2017.
A fost ales europarlamentar pe lista Alianţei 2020 USR PLUS, în urma scrutinului din 26 mai 2019. Şi-a depus, la 17 iunie 2019, candidatura pentru conducerea noului grup centrist-liberal "Renew Europe" ("Înnoim Europa") din Parlamentul European, fostul grup liberal ALDE, în fruntea căruia a fost ales la 19 iunie 2019. A deţinut preşedinţia grupului Renew Europe până în octombrie 2021.
Începând cu data de 20 martie 2025, Dacian Cioloş a fost numit consilier onorific al preşedintelui interimar al României, Ilie Bolojan, având ca responsabilitate implicarea în activităţile de coordonare şi monitorizare a implementării parteneriatelor strategice ale României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News