Dacian Cioloș, despre pensionarii speciali din Guvern. Nu e ipocrizie

Irina  Alexe
Irina Alexe

Dacian Cioloș a explicat decizia Guvernului de a numi o persoană pensionară în funcția de secretar de stat la Ministerul de Interne.

Dacian Cioloș spune că nu a fost vorba de ipocrizie atunci când USR PLUS a propus ca secretar de stat în MAI o persoană care a ieșit la pensie la 42 de ani cu  13.000 de lei, iar acum va încasa și salariu de la stat, deși coaliția de guvernare se pronunță împotriva acestui cumul. Este vorba despre Irina Alexe, propusă de USR PLUS pentru funcţia de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, funcție pe care a mai ocupat-o și în 2016, în guvernarea Cioloș. 

Dacian Cioloș, liderul USR PLUS, a fost întrebat despre această situație, duminică seara, la Digi24. „Păi tocmai, noi o să decidem această interzicere, pentru că nu aplicăm o măsură unei persoane sau alteia, ci schimbăm o regulă. Și la regula respectivă, după ce o schimbăm, se vor alinia toți cei care, acum, respectă legea”, a răspuns europarlamentarul. „Nu e ipocrizie, e bun-simț și e hotărâre și decizie politică”, a adăugat liderul USR PLUS. „Atunci când vezi că e o problemă, nu iei o măsură punctuală, ci iei o măsură generală prin care să corectezi problema respectivă”, a spus Dacian Cioloș.

„Nu pot să judec competența persoanelor respective pentru că au respectat legea - au și pensie, au și salariu, pentru că așa a introdus PSD și ALDE și mai știu eu cine a mai fost la guvernare. Noi modificăm legea, pentru ca să nu mai beneficieze nu o persoană sau două, ci nimeni”, a promis Dacian Cioloș menționând ca termen pentru această modificare legislativă o lună sau două. „Respectăm legea, în statul român trebuie să ne obișnuim să respectăm legea și atunci când o lege e proastă, s-o schimbăm”, a repetat el.

Întrebat dacă nu puteau fi găsiți alți oameni, care să nu fie pensionari, Dacian Cioloș a replicat: „De ce să-i iau un drept persoanei respective, care nu a fost nici coruptă, care nici nu minte, care e competentă și care respectă legea? Noi modificăm, schimbăm, o greșeală care a fost făcută, nu atacăm o persoană. Prea mult, în România, atunci când e o problemă de sistem se atacă persoana respectivă și nu se atacă problema din sistem. Noi atacăm problema din sistem, pentru că noi am spus că venim la guvernare să schimbăm sistemul acesta care nu funcționează, nu să facem vânătoare de vrăjitori și să ne luăm de o persoană sau alta. Avem și oameni noi, avem și oameni cu experiență, pentru că e nevoie”, a mai spus Dacian Cioloș.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel