Dacian Cioloș, în corzi. Liberalii, cerere imperativă pentru o lege

Liberalii, întruniți luni  în BPN, au adoptat  o rezoluție prin care îi solicită lui Dacian Cioloș  modificarea  Legea electorală, după eșecul Legii votului prin corespondență.

Liberalii au început să se trezească din cauza eșecului răsunător  care se întrevede privind alegerile din Diaspora. Aceștia au adoptat o rezoluție prin care solicită premierului Dacian Cioloș modificarea prin Ordonanță de Urgență a Legii electorale.

Rezoluția PNL

"Dreptul de vot al cetăţenilor români din străinătate reprezintă o preocupare constantă a Partidului Naţional Liberal, exprimată atât în cadrul dezbaterilor parlamentare, cât şi în cursul numeroaselor întâlniri pe care reprezentanţii noştri le-au avut cu comunităţile româneşti din Diaspora.

Parlamentarii liberali au susţinut şi votat, la adoptarea noilor legi electorale, măsuri concrete pentru a sprijini exercitarea votului peste graniţe: votul prin corespondenţă, un număr corespunzător de secţii de votare în afara graniţelor ţării, înregistrarea on-line a alegătorilor din Diaspora, obligaţia autorităţilor române de a face publicitate în cadrul marilor comunităţi româneşti asupra modificărilor legislative.

Din păcate, reprezentanţii PSD, ALDE şi UNPR din Parlament fie au respins prin vot amendamentele liberale asupra unora dintre aceste măsuri, fie au distorsionat unele prevederi legislative prin puterea majorităţii de la acea vreme.

Consecinţa acestui comportament deliberat este una clară – la alegerile parlamentare riscăm să repetăm episoadele inacceptabile petrecute în 2014. Doar 2.371 de români au solicitat votul prin corespondenţă şi doar 719 cereri sunt depuse pentru înfiinţarea de noi secţii de votare, ambele situaţii fiind generate de refuzul PSD şi aliaţilor săi de a permite proceduri simple de transmitere a cererilor, mai ales on-line.

Având în vedere toate acestea, PNL solicită Guvernului adoptarea şi publicarea unei Ordonanţe de Urgenţă în cel mai scurt timp, cu următoarele măsuri:

Modificarea Legii 208 din 2015 privind alegerile parlamentare astfel încât, pe lângă secţiile de votare din ambasade şi consulate, Ministerul Afacerilor Externe să constituie un număr de secţii de votare cel puţin egal cu cel existent la turul II al alegerilor prezidenţiale din 2014, ținând cont de dimensiunea comunităților românești.

Modificarea aceleiaşi legi, dar şi a Legii 288 din 2015 privind votul prin corespondenţă astfel încât orice procedură de înregistrare, ca şi orice fel de cerere sau solicitare să poată fi transmisă prin poşta electronică.

Reglementările cu privire la secţiile de votare din străinătate, în situaţia secţiilor constituite la solicitarea a cel puţin 100 de alegători, să prevadă dreptul de vot la secţia respectivă a tuturor cetăţenilor români cu domiciliul în localitatea sau grupul de localităţi arondate acelei secţii, indiferent dacă au semnat sau nu solicitarea de constituire a secţiei.

Totodată, solicităm Televiziunii Publice promovarea campaniei de informare pentru votul în străinătate, inițiată de Ministerul Afacerilor Externe, prin includerea spotului informativ și în jurnalele de știri.

Facem apel la instituțiile media pentru a sprijini campania de informare cu privire la votul din străinătate, prin includerea spotului informativ în secțiunea "mesaje de interes public".", precizează rezoluția PNL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel