Urmărește emisiunea live


EXCLUSIV  Cutremur în politică. Fenomenul Ponta-Antonescu și forțarea ieșirii din PSD pentru PRU

Scena politică se cutremură. Bogdan Diaconu îl așteaptă pe Victor Ponta în PRU, Victor Ponta pare că nu are nimic împotrivă, dar spune că totuși ar vrea să rămână în PSD, cu mențiunea că acest lucru nu depinde de el, iar Liviu Dragnea se războiește, prin declarații, cu Bogdan Diaconu. 

Ce se întâmplă acum între Victor Ponta și Liviu Dragnea este exact același fenomen care era între Victor Ponta și Crin Antonescu. Dacă mergea referendumul din 2012 bine, Crin Antonescu ar fi fost președinte. S-a pierdut referendumul, după care a început guvernarea.

[citeste si]

Când a început guvernarea, Victor Ponta ar fi trebuit să ia toate măsurile impopulare, dar care aduceau multă creștere economică. Apoi, Crin Antonescu a rupt USL. A fost o greșeală, dovadă că grosul voturilor de la USL s-a transferat la Victor Ponta.

Istoria se repetă cu Liviu Dragnea

Ce se întâmplă acum cu Liviu Dragnea? Victor Ponta l-ar putea forța pe Liviu Dragnea să-l dea afară din PSD, președintele PSD fiind deranjat de diverse declarații, prin sprijinul PRU sau prin postări pe Facebook. Exact cum s-a întâmplat cu Antonescu. Dacă Dragnea îl va da afară din partid, Victor Ponta poate să zică: 'ne vom lua partidul înapoi' și așa mai departe. Lui Victor Ponta nu îi va fi greu să găsească alți social-democrați care să-l urmeze. Astfel le va fragmenta puternic voturile și poate să strângă și 20% pentru că electoratul PSD s-ar împărți la doi.

Este un joc, cine cedează primul

Victor Ponta l-ar putea forța pe Liviu Dragnea să-l dea afară din PSD pentru că în momentul acela va deveni victimă, iar Liviu Dragnea va întrupa rolul dictatorului, scenariul fiind tras la indigo din Ponta-Antonescu. Amintim că liberalul, dintr-un calcul politic greșit, a rupt el USL pe o fază inventată cu Iohannis. Dacă Dragnea ar face la fel și l-ar da afară pe Ponta pe o fază similară, pățește ce a pățit Antonescu. Lumea îl va victimiza pe Ponta. Alternativa este ca Liviu Dragnea să-l lase în pace, dacă vrea să plece, să plece, dacă nu să-l aștepte în campania pentru alegerile parlamentare. Victor Ponta ar putea escalada provocările, de exemplu, ar putea lua masa cu Bogdan Diaconu, ar putea veni în emisiuni să zică ce bun este PRU și tot așa. Prin astfel de acțiuni, Victor Ponta forțează darea sa afară din PSD pentru a intra în PRU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel