Cum slăbești dacă ai rezistență la insulină sau sindromul ovarelor polichistice. Nutriționist: Este esenţial în ambele sindroame!

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Nutriționistul Cori Grămescu a explicat cum putem să slăbim dacă ne confruntăm cu rezistenţa la insulina sau sindromul ovarelor polichistice.

"Pe scurt, în ambele afecţiuni se recomandă o dietă echilibrată, din care să eliminăm excesul de dulciuri, patiserie şi alimente procesate în general. Întrucât ambele afecţiuni sunt adeseori însoţite de obezitate sau supraponderabilitate severă, s-a observat că reducerea greutăţii până la o limită de normoponderabilitate corelează pozitiv cu reducerea simptomelor neplăcute şi îmbunătăţirea fertilităţii. 

Sportul este esenţial în ambele sindroame - avem nevoie de minim 150 de minute de sport moderat-intens pe săptămână şi 150 de minute de mişcare blândă, non fitness săptămânal, pentru a corecta metabolizarea glucidelor în mod natural. În ambele simptome nu vă recomand să reduceţi glucidele mai jos de 35%, în ciuda recomandărilor de pe internet privind dietele low carb şi keto. Studiile medicale sunt contradictorii privind benefiocitatea acestor diete pe termen lung şi întrucât ele au o complianta scăzută pe termen lung e mai bine să mergeţi spre diete mai echilibrate nutriţional şi mai uşor de ţinut. 

Prioritizati peştele oceanic de captură şi carnea şi ouăle păsărilor crescute la sol ca surse de proteine, iar ca lactate introduceţi mai curând lactate de capră şi oaie, ca alternative la cele de vacă, sau măcar consumaţi lactate diversificate.   În cazul rezistenţei la insulina este bine să aveţi o pauză de 5 ore între mese, fiind mai curând potrivită o dietă cu 3 mese pe zi, decât una de 5 mese pe zi. În orice variantă, dacă suspectaţi că suferiţi de rezistenţă la insulina sau de sindrom de ovare polichistice, mergeţi la medic pentru diagnostic şi recomandări!", a scris Cori Grămescu pe Facebook.

 Dieta pentru persoanele cu dezechilibre hormonale

"Sigur că dezechilibrele hormonale înclină balanța metabolică într-un sens nefavorabil nouă, uneori. Dar nu din cauza lor avem probleme de greutate, ci din cauza că mâncam prea mult. De cele mai multe ori, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, excesul ponderal are mai ales o cauza în alimentația care depășește nevoile metabolice ale organismului. Chiar dacă sunt unele afecțiuni hormonale și medicamente care „încetinesc” metabolismul, câtă vreme ne concentrăm să mâncăm echilibrat și în parametrii calorici necesari stării noastre de activitate fizică, se poate pierde în greutate", a explicat, în urmă cu ceva timp, Cori Grămescu pe Facebook.

"Cel mai indicat regim alimentar este cel lipsit de alimente procesate"

"Când avem probleme hormonale cel mai indicat regim alimentar este unul natural, lipsit de alimente procesate. Dacă mâncam DOAR legume, fructe, pește, carne, nuci, cereale neprocesate (orez brun, hrișcă, mei, quinoa, orz) și ocazional lactate cu un aport de grăsimi saturate moderat (iaurt, sana, brânzică proaspătă de vaci slabă) nu vă veți îngrășa, chiar dacă mâncați normal, pe săturate. De ce? Pentru că în acest gen de alimentație lipsesc sursele dense de calorii (zahar, unt, ulei, margarinele din produsele de patiserie, făină de grâu). O alimentație integrală este în sine săracă în calorii, bogată în fibre și ne ajută să ne reglăm în mod natural apetitul", a mai scris Cori Grămescu.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy