Cum scapi de celulita pufoasă. Cori Grămescu: În 2-4 luni ar trebui să vezi primele rezultate

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels

Cori Grămescu, nutriționist și antrenor de fitness, a explicat cum poți scăpa de celulita pufoasă.

"Cum scapi de celulită pufoasă, acel tip de celulită în care pielea este flască, lipsită de rezistență și care dă senzația de retenție de apă? Celulita se amplifică odată cu vârsta, datorită hormonilor, structurii corpului, însă și tinerii pot prezenta acest aspect de "încrețire". Pe lângă factorii vârstă și hormoni, scăderea fermității pielii, expunerea la soare, creșterea stratului de grăsime, consumul ridicat de zahăr, o alimentație bazată preponderent pe alimente procesate, lipsa hidratării și pierderea elasticității pielii conduc și ele la apariția celulitei.

Pentru o piele sănătoasă și frumoasă, trebuie să reducem și factorii care sunt agresivi asupra stării de sănătate şi frumuseţe a pielii, să adoptăm obiceiuri sănătoase, să introducem o dietă corectă care să ne asigure toți nutrienții necesari (minerale, vitamine, proteine) și gătim alimentele cât mai natural, fără a face abuz de ulei și prăjeli", a scris Cori Grămescu pe Facebook.

Ce trebuie să mănânci

"Renunță la dulciuri, la produsele de patiserie, la sucuri şi produse alimentare foarte procesate, de tip mezel sau orice produs ambalat în plastic. Pentru efecte anti-estrogenice bazează-te pe alimente naturale şi sezoniere! Consumă legume şi fructe proaspete, ouă organice, cereale integrale care nu conţin gluten în mod natural, peşte de captură, lactate naturale fermentate, cu conţinut mic de grăsime, dar şi nuci crude, măsline şi avocado.

Consumă cantităţi însemnate din legume crucifere: broccoli, conopida, varza, gulie, dar şi din ţelina, ruccola, măsline, lămâi, ceapă şi turmeric, toate acestea având efecte anti-estrogenice. Fă antrenamente scurte şi intense, cu greutăţi mari şi repetări puţine. (...)  Asta te ajuta să îţi reglezi balanța hormonală şi să scapi de celulita pufoasă.

Primele rezultate, în 2-4 luni

Pentru a da structura pielii ai nevoie de suplimente alimentare cu colagen şi acid hialuronic. (...) Suplimentele care te ajuta în reducerea celulitei pufoase sunt cele cu rol în detoxifiere: maca, silimarina şi extract de broccoli, spirulina şi chlorella. Fă tratamente cosmetic. (...) Criosauna, radiofrecvenţa şi mezoterapia cu acid hialuronic, aminoacizi şi vitamine ajuta pielea să îşi recapete structura şi să aibă o consistență fermă şi uniformă", potrivit cori.ro.

"În 2-4 luni ar trebui să vezi primele rezultate, în funcţie, bine-înţeles, de gravitatea celulitei şi de disciplina ta în schimbarea comportamentului alimentar", spune Cori Grămescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel