Cum să te ferești de caniculă. Recomandările autorităților

Alexandru Ichim / 14 iun 2019 / 08:35 Salveaza PDF Comentarii
canicula
Descriere foto: canicula

Meteorologii ne avertizează că urmează câteva zile caniculare, cu temperaturi foarte ridicate, de 38 / 39 de grade Celsius la umbră și pe cale de consecinţă va fi depăşit (ITU) pragul critic de confort termic de 80 de unităţi.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență recomandă cetăţenilor să respecte câteva sfaturi utile pentru a trece cu bine de această perioadă caniculară:

- deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);

- evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;

- purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;

- beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici); evitaţi consumul băuturilor alcoolice sau al celor cu cofeină sau zahăr (carbogazoase)

- mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;

- evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;

- menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;

- nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;

- cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;

- persoanele care suferă de diferite afecţiunii îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;

- pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

Foarte important. Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă manifestat de dumneavoastră sau de copilul dumneavoastră.

Persoanele care suferă de diferite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25