Cum pot schimba contoarele inteligente fața sectorului energetic

Piața contoarelor inteligente va înregistra o creștere semnificativă în următorii ani, în condițiile în care implementările din prima generație de contoare inteligente ajung la sfârșitul ciclului lor natural de viață, iar alte tehnologii, mai bune și mai ieftine, ajung pe piață.

În timp ce țările dezvoltate din America de Nord și Europa de Vest continuă să înregistreze o evoluție solidă a programelor de instalare a contoarelor inteligente, există deja o serie de piețe în curs de dezvoltare în care astfel de proiecte au început, în sfârșit, să avanseze. Piețele dezvoltate au deja un nivel avansat de dezvoltare al contorizării inteligente, ponderea contoarelor inteligente pe ambele continente situându-se între 50 și 60%, lăsând oportunități ample pentru participanții pe piață.

În Europa, rețelele inteligente se dezvoltă puternic, în condițiile în care strategia UE prevede schimbarea, până în 2020, a cel puțin 80% din echipamentele vechi de măsurare a consumului de energie cu contoare inteligente. Există însă puține șanse ca planul UE să fie atins, numărul de contoare inteligente funcționale este în continuă creștere, mai ales că țări precum Italia sau Marea Britanie sunt în proces de instalare a celei de-a doua generații de contoare inteligente.

Numărul total de contoare inteligente instalate

 

În România, grupul italian Enel este unul dintre pionierii în tehnologia pentru contorizarea inteligentă. Compania continuă să investească în acest proiect, urmând ca numărul total de contoare inteligente instalate de Enel să depășească 671.000 de aparate la finalul lui 2019. Contoarele inteligente sunt însă cruciale pentru rețelele inteligente de energie electrică. Acestea permit furnizorilor de energie să răspundă la exigențele din ce în ce mai mari ale clienților atunci când vine vorba de consumul de energie.

Aflate în plină dezvoltare la nivel global, tehnologia rețelelor inteligente este văzută ca una dintre soluțiile care vor răspunde la creșterea cererii de energie din numeroase domenii, fără a pune presiune suplimentară pe mediul înconjurător. Planurile privind extinderea rețelelor inteligente se bazează pe instalarea pe scară largă a noilor contoare inteligente care să stimuleze apariția și dezvoltarea tehnologiilor digitale și a aplicațiilor bazate pe Internet of Things. Mai multe detalii despre avantajele instalării acestor echipamente moderne de măsurare a energiei electrice puteți afla accesând acest link.

Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.29