Cum poate ajunge Mircea Diaconu europarlamentar

După demisia din PNL, Mircea Diaconu încearcă, printr-un tur de forță,  să ajungă deputat în Parlamentul European, lucru deloc ușor, din cauza piedicilor pe care actorul le are de trecut. 

Înainte de a ajunge pe listele de candidați, actorul Mircea Diaconu trebuie să adune până pe 25 martie 100.000 de semnături  ca să-şi înregistreze oficial candidatura pentru alegerile din 25 mai. 

Dacă reuşeşte să strângă cele 100.000 de semnături, Mircea Diaconu trebuie să obțină, potrivit legislației europene „un număr de voturi valabil exprimate cel puțin egal cu coeficientul electoral național." „Coeficientul electoral național reprezintă partea întreaga a raportului dintre numărul total de voturi valabil exprimate și numărul de mandate de parlamentari europeni ce revin României".

Ce înseamnă coeficientul electoral

România va beneficia pentru următoarea legislatură  de un număr de 32 de parlamentari, mai puțin cu un  loc față de această legislatură, ca urmare a intrării Croației în UE.

În acest sens, trebuie împărțite  o sută de procente la 32 ( numărul de locuri pentru România) şi o să vă dea 3,125. Acesta este procentul pe care trebuie să-l obțină un candidat independent, față de 5% cât este pragul pentru un partid.

Dacă luăm în calcul un procent de 25 la sută participare la scrutinul din 25 mai, Mircea Diaconu ar avea nevoie de circa 130.000-140.000 de voturi pentru a ajunge în Parlamentul European.

La alegerile din 2009, s-au prezentat la vot 27,67% din populația României. Elena Băsescu și Pavel Abraham au fost singurii independenți care au candidat, mezina președintelui reușind să obțină 204.280 de voturi, ceea ce a reprezentat 4,22 la sută. Trebuie menționat că EBa a avut în spate mașina de vot a PDL. Pavel Abraham nu a reușit să strângă decât 49.864 de voturi, respectiv 1,03 la sută.

De ce opune ANI

Mircea Diaconu mai are și o altă problemă până la înscrierea pe buletinul de vot. Potrivit unei decizii a Curții Supreme, acesta nu poate să ocupe o funcţie publică până în 2015, pe motiv de incompatibilitate. Horia Georgescu, președintele ANI, a și făcut o amenințare directă asupra Biroului Electoral Central: „Mircea Diaconu nu poate candida la alegerile parlamentare. În cazul în care BEC ar valida o astfel de candidatură ar comite în bloc o faptă penală, respectiv cea de nerespectare a unei decizii definitive şi irevocabile a Instanţei Supreme. ANI va uza de toate instrumentele pentru respectarea legii şi a deciziilor justiţiei. Legea este foarte clară în ceea ce priveşte interdicţia de 3 ani privind o potenţială candidatură la orice tip de alegeri pentru o funcţie eligibilă", a afirmat Horia Georgescu.

Ce prevede Legea 176/2010

Totuși, Oana Stancu a dezvăluit într-o emisiune la Antena 3 că "Domnul Diaconu are – potrivit legii 176/2010– dreptul de a candida pentru Parlamentul European. Fac trimitere la această lege nu pentru că aș fi interpretat eu legislația din România, ci pentru că însuși domnul Horia Georgescu – în comunicatul postat pe site-ul ANI – trimite la articolul 25, punctul 2 din această lege. Mircea Diaconu are o hotărâre a Înaltei Curți privind incompatibilitatea. Aici trebuie să spunem un lucru. Această lege trebuie tratată în spiritul ei".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel