Cuantumul şomajului ar putea creşte. Anunţ de ULTIMĂ ORĂ al ministerului Muncii

somaj romania
somaj romania

Guvernul se gândeşte la posibilitatea creşterii cuantumului şomajului clasic, a anunţat Violeta Alexandru, ministrul Muncii. 

Guvernul ia în considerare posibilitatea creşterii cuantumului şomajului clasic, a declarat, marţi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, la Adevărul Live, conform Agerpres. Aceasta a subliniat că Guvernul a apelat până în prezent la plata şomajului tehnic pentru ca angajatorii să păstreze astfel locurile de muncă ale angajaţilor.

"Raţiunea acestui şomaj tehnic şi continuarea acestei măsuri de şomaj tehnic cu alte măsuri, dar care au legătură cu şomajul tehnic, este menţinerea legăturii şi continuităţii relaţiei dintre angajaţi şi angajatori. De aceea nu am făcut o investiţie în măsurile clasice de şomaj, pentru că am avut şi această opţiune - eu nu zic ca nu există şi această variantă, ba chiar reflectăm asupra posibilităţii creşterii cuantumului şomajului clasic, dar noi ne-am orientat şi ne-am asumat faptul că ne dedicăm măsurii şomajului tehnic, pentru că acesta înseamnă o suspendare temporară o contractului de muncă şi de unde premiza că se reunesc cele două părţi şi îşi reiau activitatea. De aceea, nu înseamnă că nu sunt atentă la contractele încetate, ele sunt în acest moment puţin peste 260.000, nu înseamnă că mi se pare un nimic sau că nu ne interesează soarta acestor persoane, dar intenţia pe care o avem este aceea de a căuta soluţii pentru revenirea în activitate", a afirmat Violeta Alexandru.

Angajatorii au plătit şomajul din surse proprii

Ministrul Muncii a estimat că o mare parte din angajatorii care au suspendat contractele de muncă ale angajaţilor au plătit din surse proprii indemnizaţia de şomaj tehnic.

"Unii dintre dânşii (angajatorii, n.r.), din faptul că noi am plătit undeva până în 600.000 de angajaţi prin şomajul tehnic, dar în Revisal apar 1.000.000 de contracte (suspendate, n.r.), arată că diferenţa este posibil să fie a unor entităţi care au plătit şomaj tehnic din sursele proprii. Adică nu au întrerupt contractul, au suspendat contractul, de unde presupun că au intenţia să reia activitatea cu acei angajaţi, din moment ce nu le-au încetat contractul", a declarat Violeta Alexandru.

Un număr de 1.027.824 de contracte individuale de muncă au fost suspendate de la instituirea stării de urgenţă (16 martie) şi până luni, potrivit cifrelor centralizate de Inspecţia Muncii şi transmise luni de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel