Află ce declarații a făcut ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, cu privire la majorarea pensiilor.
„Începând cu 1 ianuarie, vom avea primul element important pentru români și anume majorarea cu 13,8% a pensiilor, ceea ce înseamnă că toate pensiile românilor vor crește.(...) Este majorarea prevăzută în legea pe care o avem în aplicare acum. În legea 263/2010, aveam prevăzut același mecanism de majorare cu rata inflației din anul precedent plus jumătate, 50% din câștigul real salarial mediu brut. Aceasta se numește formula elvețiană, așa îi spun specialiștii acestei formule”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, în cadrul emisiunii ”Ce se întâmplă?”.
„Și în actuala lege a pensiilor am menținut formula de majorare, dar elementul de noutate, în noua lege a pensiilor, este acela că românii vor găsi, la articolul 84 din lege, faptul că, în fiecare an, în luna ianuarie, se vor produce aceste majorări. Acesta este un element de noutate important pentru români, fiindcă au fost ani în care legea a fost aplicată și pensiile au fost majorate și au fost ani, de exemplu perioada între 2009 și 2013, când pensiile au fost înghețate sau au fost ani în care pensiile au fost majorate în septembrie, de exemplu.
Citește și: Românii care vor primi mai mulți bani la pensie. Simona Bucura-Oprescu: Vor crește cu peste 80%
Acum este important atât pentru claritatea legii, dar mai ales pentru efectele asupra vieții românilor, că nu mai este o decizie care se ia doar la nivel politic sau la nivel guvernamental. Este o decizie pe care o avem deja statuată în lege - că în luna ianuarie trebuie să aplicăm această majorare”, a mai spus Simona Bucura-Oprescu.
„Primul moment al aplicării legii este ianuarie 2024, de când vom avea această majorare a punctului de pensie cu 13,8%. Asta înseamnă că, dacă astăzi punctul de pensie este 1.785 lei, din ianuarie 2024 punctul de pensie va fi 2.031 lei. Asta înseamnă că pensiile tuturor românilor vor crește”, a conchis ministrul Muncii.
Vezi emisiunea completă aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu