CTP: Băsescu părea un poliţist care se răsteşte la o cutie de conserve

Cristian Tudor Popescu
Cristian Tudor Popescu

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu susţine că ameninţările lui Băsescu nu mai sperie pe nimeni în acest moment. CTP consideră că Băsescu a încercat să vină cu o declaraţie dramatică pentru a încerca să impresioneze electoratul, dar nu mai reuşeşte. CTP consideră totuşi că Băsescu a avut un discurs mult mai bun decât cel oferit de Vasile Blaga. 

"Discursul preşedintelui ar putea fi un ultimatum în măsura în care un poliţist se răsteşte la o cutie de conserve "Deschideţi! Poliţia!". E o afirmaţie făcută evident pentru efectul dramatic. Şi-a luat postura în care îl ştim foarte bine - dicţie, impostaţie, voce virilă -, dar a demonstrat o altă clasă de propagandist decât domnul Blaga", a apreciat Cristian Tudor Popescu.

Jurnalistul a subliniat că în vreme ce Vasile Blaga a părut, marţi, în Senat, că nu face altceva decât să-şi apere scaunul, "domnul Băsescu a dat-o pe justiţie". "Suspendarea preşedintelui este doar o etapă, a spus. «Eu nu-mi apăr poziţia». A avut grijă să pară că, în mod generos, apără justiţia", a adăugat jurnalistul.

"Nu e altceva decât o bătălie propagandistică, manipulatorie, la care populaţia se uită. Întrebarea e câtă credibilitate mai are domnul Băsescu. Şi-a canibalizat credibilitatea ani de zile, nimeni nu a reuşit să i-o distrugă cum a făcut-o singur. Şi acum are dreptate, în privinţa justiţiei, în privinţa Înaltei Curţi ce Casaţie şi Justiţie, aşa cum are dreptate şi ambasadorul Statelor Unite. Dacă şi aceste instituţii sunt atacate şi decredibilzate, atunci nu ştiu ce reper mai există în statul român, pentru că preşedintele în mod clar nu mai poate să arbitreze nimic în statul ăsta", a mai spus Cristian Tudor Popescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel