Patru jucătoare de la CSM Bucureşti, Paula Ungureanu, Cristina Neagu, Marit Frafjord şi Camille Ayglon Saurina, au fost nominalizate pentru echipa ideală a Ligii Campionilor la handbal feminin, în cadrul unei anchete realizate pe Facebook de Federaţia Europeană de Handbal.
La portari, Paula Ungureanu le are contracandidate pe Amandine Leynaud (Vardar Skopje), pe Marina Rajcic (Metz Handball), pe Mayssa Pessoa (Rostov pe Don) şi pe Kari Aalvik Grimsbo (Gyori Audi ETO KC).
Cristina Neagu a fost nominalizată la interi stânga, alături de Andrea Penezic (Vardar), Djurdjina Jaukovic (ZRK Buducnost Podgorica), Johanna Westberg (NFH - Nykobing Falster Handboldklub) şi Karolina Kudlacz-Gloc (SG BBM Bietigheim).
Norvegianca Marit Frafjord figurează la categoria pivoţi, unde au mai fost nominalizate Dragana Cvijic (Vardar), Yvette Broch (Gyori Audi ETO KC), Sarah Iversen (NFH - Nykobing Falster Handboldklub) şi Olga Perederîi (Krim Mercator Ljubljana).
La categoria cea mai bună apărătoare, campioana României o are ca reprezentantă pe Camille Ayglon (Franţa), celelalte nominalizări fiind Zsuzsanna Tomori (Gyori Audi ETO KC), Ksenia Makeeva (Rostov pe Don), Anna Lagerquist (NFH - Nykobing Falster Handboldklub) şi Mathilde Bjerregaard (FC Midtjylland).
Celelalte categorii ale anchetei:
extremă stânga: Siraba Dembele (Rostov pe Don), Manon Houette (Metz Handball), Laerke Pedersen (NFH - Nykobing Falster Handboldklub), Itana Grbic (Buducnost Podgorica), Anita Gorbicz (Gyori Audi ETO KC);
centru: Veronica Kristiansen (FC Midtjylland), Milena Raicevic (Buducnost Podgorica), Aniko Kovacsics (FTC-Rail Cargo Hungaria Budapesta), Grace Zaadi (Metz Handball), Iveta Luzumova (Thuringer Handball Club);
inter dreapta: Louise Burgaard (FC Midtjylland), Alexandra Lacrabere (Vardar), Ana Gros (Metz Handball), Ana Viahireva (Rostov pe Don), Nerea Pena (FTC-Rail Cargo Hungaria);
extremă dreapta: Iuliia Managarova (Rostov pe Don), Viktoria Lukacs (FTC-Rail Cargo Hungaria), Dijana Ujkic (Buducnost), Ayaka Ikehara (NFH - Nykobing Falster Handboldklub), Lydia Jakubisova (Thuringer Handball Club);
Cea mai bună tânără jucătoare
cea mai bună tânără jucătoare: Dorottya Faluvegi (FTC-Rail Cargo Hungaria), Tjasa Stanko (Krim Mercator Ljubljana), Helene Fauske (FC Midtjylland), Tatjana Brnovic (Buducnost Podgorica), Orlane Kanor (Metz Handball);
antrenor: Ambros Martin (Gyori Audi ETO KC), Irina Dibirova (Vardar), Emmanuel Mayonnade (Metz Handball), Frederic Bougeant (Rostov pe Don), Dragan Adzic (Buducnost).
CSM Bucureşti întâlneşte, la data de 12 mai (ora 16,15), formaţia maghiară Gyori Audi ETO KC, deţinătoarea trofeului, în semifinalele Ligii Campionilor, în cadrul turneului Final4 de la Budapesta. În cealaltă semifinală se vor înfrunta, tot la 12 mai, dar de la ora 19,00, formaţiile Rostov pe Don şi Vardar Skopje.
Turneul Final4 al Ligii Campionilor, ediţia 2017-2018, se va desfăşura în perioada 12-13 mai la Arena Papp Laszlo din Budapesta. Aceasta este cincea ediţie a turneului Final4 găzduită de capitala Ungariei. CSM Bucureşti a câştigat competiţia în 2016, iar anul trecut a ocupat locul al treilea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu