CSM București - Metz, Liga Campionilor. Îndemn la prudență: ”Să nu ne gândim deja la Final4”

Extrema Iulia Curea (CSM Bucureşti) a reiterat ambiţia jucătoarelor de a câştiga şi meciul retur de la Metz, programat duminică în Franţa în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, şi a exclus posibilitatea unei surprize neplăcute după succesul din tur la o diferenţă liniştitoare (34-21). 

Sincer nu cred, diferenţa este foarte mare. Dar noi nu mergem acolo practic să ne apărăm cele 13 goluri. Mergem să jucăm şi să câştigăm, pentru că suntem mai bune decât ele. Mai avem un meci în Liga Campionilor, nu ne gândim deja la Final4. Avem meciul din Franţa, mai avem câteva meciuri în campionat şi o luăm pas cu pas, a declarat Iulia Curea înainte de antrenamentul programat la miercuri în Sala Apollo din Capitală, informează Agerpres.

Curea a adăugat că în cazul calificării în Final4, CSM Bucureşti nu se poate considera favorita turneului de la Budapesta: Cu siguranţă nu, suntem practic patru echipe, Vardar, Gyor, Rostov şi noi, care au, sincer, şanse egale. Sunt echipe de valoare apropiată, nu e una cea mai puternică, cu siguranţă va depinde de forma pe care o vom avea atunci şi de greşelile le vom face în timpul meciului. Foarte mult va conta semifinala, dar nu ştiu ce va trebui schimbat faţă de anul trecut. Dacă vom juca cum am jucat ultimul meci acasă, probabil că nimeni nu poate să ne bată. Important este să avem un spirit de luptă ca în acel meci, să dăm totul pe teren şi să fim într-o formă sportivă bună. Contează publicul, dar noi ne simţim bine la Budapesta, chiar dacă ungurii nu vor fi alături de noi. 

Meci greu

Portarul Jelena Grubisic, cu un aport decisiv în obţinerea unei diferenţe atât de consistente în meciul tur cu Metz, anticipează o partidă dificilă în Franţa: Va fi greu, pentru că deşi avem o diferenţă mare, ele nu vor renunţa şi vor încerca totul pentru a câştiga şi pentru a se califica în Final4. Diferenţa de goluri e mare, dar trebuie să luăm meci după meci, avem un meci tare duminică şi bineînţeles ne dorim din nou victoria şi să ne calificăm în Final4. Le-am văzut în meciurile din grupa principală şi au jucat excelent, au învins acasă pe Vardar, am crezut că va fi mai dificil. Am vorbit cu unele jucătoare după meci şi au spus că nu s-au recunoscut în acel meci, aşa că duminică va fi mult mai greu. 

Final4. Nicio echipă nu e favorită

În cazul calificării în Final4, croata Grubisic a opinat că nicio echipă nu va pleca din postura de mare favorită: Sper ca şi în acest an, dacă ne vom califica în Final4, să contăm pe sprijinul fanilor, să vină cât mai mulţi să ne susţină în lupta pentru titlu. Cred că toate echipele din Final4 au şanse egale să câştige, toate sunt la un nivel foarte bun, aproape toate au fost în fiecare an în Final4. Aşa că nu pot spune că suntem favorite, aş spune că avem şanse egale. 

Metz Handbal şi CSM Bucureşti se întâlnesc duminică 15 aprilie, ora 18,00, în manşa secundă a sferturilor Ligii Campionilor la handbal feminin. Partida va fi arbitrată de suedezii Mirza Kurtagic şi Mattias Wetterwik. În tur, CSMB s-a impus cu 34-21 în Sala Polivalentă. 

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy