CSAT se reunește astăzi: Care sunt principalele teme de discuție

Consiliul Suprem de Apărare a Țării se întrunește marți, la Palatul Cotroceni, cu începere de la ora 15:00. Ședința prezidată de președintele Klaus Iohannis va avea pe ordinea de zi Strategia Națională de Apărare a Țării, impactul și măsuri ferme de stopare a defrișărilor ilegale și stadiul programului de înzestrare a Forțelor Aeriene cu avion multirol, conform Administrației Prezidențiale.

Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a ședinței CSAT mai sunt incluse tematici referitoare la: activitatea desfășurată de instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale în anul 2014 și principalele obiective pentru anul 2015, forțele armate ale României care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2016, proiectul Planului-cadru pentru continuarea procesului de restructurare și modernizare a Armatei României în anul 2015, programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2027 și în perspectivă, implementarea deciziilor Summitului NATO din 2014, pregătirea Consiliului European din iunie 2015 pe dimensiunea politicii de securitate și apărare comună, evoluțiile din Ucraina - impactul asupra regiunii extinse a Mării Negre, inclusiv conflicte prelungite.

De asemenea, vor fi discutate subiecte privind Republica Moldova în noua ecuație regională - opțiuni privind integrarea europeană versus orientare euroasiatică, demersuri pentru realizarea interconectării rețelelor electrice și de gaze naturale din România și Republica Moldova, managementul deșeurilor nucleare la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă.

Administrația Prezidențială precizează că pe timpul ședinței vor fi abordate și alte subiecte de interes pentru securitatea națională.

Vezi și: KLAUS IOHANNIS, primul mesaj după consultările la Palatul Cotroceni

Șeful statului s-a consultat, luni, cu liderii partidelor și formațiunilor parlamentare cu privire la Strategia Națională de Apărare a Țării.

Pe 18 mai, președintele Klaus Iohannis declara că ordinea de zi a viitoarei ședințe a CSAT a fost definitivată în urma unei discuții cu premierul Victor Ponta, precizând că aceasta conține și o analiză a situației defrișărilor ilegale.

Ultima ședință a CSAT și prima sub conducerea lui Klaus Iohannis a avut loc la începutul lunii martie.

Citește și: Klaus Iohannis, gafă de proporții comisă cu privire la CSAT

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel