Cristina Pocora: Caracatița PSD ajunge și în Dubai!

Cristina Pocora, fostul purtător de cuvânt al PNL, acuză PSD de politizarea tuturor funcțiilor politice. Prin numirea lui Marian Sârbu în funcția de consul în Dubai, PSD și Victor Ponta vor ca, după modelul Baconschi, să strângă mii de voturi pe oră pentru candidatul PSD, care să încline balanța în favoarea partidului care se vrea stat, scrie Cristina Pocora pe blog.

"Puterea absolută. Asta își dorește Victor Ponta prin tentativele sale repetate de a politiza toate funcțiile publice. Ponta vrea să îndeplinească visul mentorului său, Adrian Năstase: monopolul roșu pe toate palierele administrative, de la cea mai neimportantă funcție de consilier, până la cele de miniștri și diplomați. Într-un final, Adrian Năstase nu a reușit, dar Victor Ponta face totul pentru a nu repeta istoria. Mai ales că e capul lui în joc, de această dată", a scris Cristina Pocora, după aflarea numirii lui Marian Sârbu la consulatul din Dubai.

"Numirea lui Marian Sârbu în funcția de consul general în Dubai este ultima extindere a caracatiței PSD. Marian Sârbu, fost sindicalist, fost ministru al muncii, fost prim-vicepreşedinte al ASF, este abonat la funcții bine plătite de statul român. Curtea Constituțională a spus-o clar că Marian Sârbu nu este potrivit pentru ASF, dar, cum PSD are toată puterea, se găsește repede un loc bun pentru domnul Sârbu. Acum Marian Sârbu este bun pentru a reprezenta România la Dubai, pentru a-i ajuta pe românii din Dubai, din funcția de consul general. Asta susține "genialul" ministru Titus Corlățean.

Citește și: Marian Sârbu, obligat să părăsească ASF, numit consul în Dubai

Marian Sârbu n-are, însă, nicio experiență în domeniul diplomației. Știe cum arată Dubaiul, probabil, doar din concedii. Marian Sârbu are, însă, o mare calitate. Este PSD-ist până în măduva oaselor și va respecta orbește ordinele partidului care se vrea stat. Iar pentru Victor Ponta, prin Titus Corlățean, asta este tot ce contează. Toți aceștia au nevoie de psd-iști și nu de profesioniști. Vin alegerile prezidențiale și au nevoie de tentacule puternice în toate colțurile țării și în toate colțurile lumii. Au nevoie de oameni care, după modelul Baconschi, să strângă mii de voturi pe oră pentru candidatul PSD, care să încline balanța în favoarea partidului care se vrea stat", mai scrie Pocora pe blog.

Citește și: Radu Tudor: Aveți curaj, dle Victor Ponta?

"Atenție, însă, Marian Sârbu! Atenție, însă, Titus Corlățean! Atenție, Victor Ponta! De la Ceaușescu, încoace, nimeni nu a reușit să-i subjuge total pe români. Nici Adrian Năstase, nici Traian Băsescu, nimeni! Pentru că românii îndură multe, suferă multe, înghit multe. Dar vine o vreme când hotărăsc să acționeze. Și atunci ies în stradă, fac revoluții, schimbă sisteme, schimbă guverne și aruncă în neant politicieni avizi de putere. Iar neantul tau este aproape, Victor Ponta!", conchide Cristina Pocora pe blog.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel