Cristian Preda: Nu e exclus ca Ponta să fi produs circul ”DD la Oltchim”

cristian_preda
cristian_preda

Europarlamentarul PDL Cristian Preda consideră că problema actuală a combinatului Oltchim nu este Dan Diaconescu, ci premierul Victor Ponta, care, cu intenție sau fără, fie a produs circul ”DD la Oltchim” dintr-un calcul pur electoral, fie din pură superficialitate și din simplă indiferență.

”Problema actuală a Oltchim nu e Dan Diaconescu, ci Victor Ponta. Într-adevăr, dacă un saltimbanc e schilodit în arenă fiindcă nu are plasă de siguranță, de vină nu e el, ci proprietarul circului. Așa și premierul. A schimbat regulile licitației de la Oltchim, a patronat o organizare incompetentă, ca și transformarea unui proces serios într-un show mediatic. Vedeta OTV nu a ratat ocazia de a intra în arenă”, a scris, luni pe blogul personal, democrat-liberalul Cristian Preda.

Europarlamentarul susține că, pe de altă parte, patronul OTV, ar fi ”profitorul care joacă rolul victimei. E deja clasic în istoria noastră recentă: de la Caritas la FNI, de la încarcerarea lui Becali la evacuarea lui Vadim din sediul restituit proprietarilor, de la victimizarea lui Oprescu-cel-fără-semnături la auto-victimizarea USL după deriva democratică din 3-6 iulie – totul pare deja scris, deja spus, deja văzut”.

În postarea de pe blogul personal, intitulată ”Cu intenție sau fără”, Cristian Preda menționează că ”Nu e exclus ca premierul să fi produs circul “DD la Oltchim” fără voia lui, din pură superficialitate și din simplă indiferență. Într-adevăr, V.Ponta pare preocupat de orice alt subiect în afara celor care presupun consistență și reflecție”, consideră PDL-istul, care ia în calcul posibilitatea ca premierul Ponta, acest ”specialist în glumițe și în limbaj suburban, dottore” să fi lăsat ”poate privatizarea Oltchim pe mâna unor nepricepuți”.

Totodată, Cristian Preda notează că scandalul iscat în privatizarea Oltchim ar fi putut fi ”regizat” de către premierul Victor Ponta și dintr-un calcul pur electoral. ”Dacă nu a făcut-o din lejeritate, ci cu bună intenție, singura rațiune care l-ar fi putut împinge la un asemenea gest ar fi ca el să-și dorească o creștere electorală a lui Dan Diaconescu. Îi vor fi spus toți sociologii că dacă PPDD crește, PDL scade. În acest caz, Ponta e un fel de producător al lui Dan Diaconescu. Adevărul e că dacă totul ar fi văzut doar ca show mediatic, guvernul face pentru șeful PPDD ceea ce Antena 3 a făcut de-a lungul anilor pentru USL: un platou TV și multă bunăvoință aduc voturi”, consideră prim-vicepreședintele PDL.

”Cu intenție sau fără?”, se întreabă în finalul postării, europarlamentarul Cristian Preda.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel