Cristian Preda, mesaj pentru Monica Macovei: Succes!

Monica Macovei se bucură de susținerea lui Cristian Preda. Acesta i-a transmis un mesaj de încurajare urându-i mult succes în cursa pentru prezidenațiale.

"Salut candidatura prezidențială a colegei mele din PE, Monica Macovei, și îi urez succes!
E un demers curajos și consistent.

Curajos, întrucât Macovei vrea să arate că partidele nu dețin monopolul candidaturilor valoroase.
Consistent, în măsura în care europarlamentara își propune consolidarea occidentalizării României, începute de Emil Constantinescu și continuate de Traian Băsescu.

Știu că sunt mulți politicieni îngrijorați de sporirea numărului de candidați care se reclamă de la centru-dreapta. Toți aceștia trebuie să își aducă aminte că prezidențialele nu pot fi câștigate din primul tur. De fapt, pe 2 noiembrie cetățenii vor alege, iar pe 16 – vor decide. Indiferent că în turul al doilea, ca adversar al lui Ponta, intră Diaconescu, Iohannis sau Macovei, stânga poate fi învinsă doar dacă solidaritatea anti-PSD nu e nimicită înainte de turul întâi. Propun, așa cum am făcut-o și pentru europene, ca toți candidații de centru-dreapta să respecte un pact de neagresiune", scrie Cristian Preda pe blog.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel