Cristian Preda, în plenul PE: Nu trebuie să fim naivi...

Europarlamentarul PMP Cristian Preda a recomandat, marți, în plenul Parlamentului European, continuarea presiunilor asupra Moscovei în ceea ce privește situația din Ucraina. "Cred că nu trebuie să fim naivi și să credem că Vladimir Putin a renunțat la planurile sale în legătură cu Ucraina", a atras atenția europarlamentarul popular-european.

"Planul de încetare a focului impus de Ucraina nu a fost respectat de rebelii din Est și acest lucru a dus așa, cum știm, la ofensiva armatei ucrainene pentru a apăra integritatea teritorială a țării. Unii consideră că este o veste bună revocarea autorizării consiliului Federației de la folosi forța în Ucraina, dar cred că nu trebuie să fim naivi și să credem că Vladimir Putin a renunțat la planurile sale în legătură cu Ucraina, mai ales că dispune și de alte temeiuri legale pentru a-și continua agresiunea", a declarat, marți, la Strasbourg, Cristian Preda în plenul PE cu prilejul unei dezbateri consacrate situației din Ucraina, citează Agerpres.

Citește și Rusia pregătește "atacuri chirurgicale" în Ucraina

Europarlamentarul PMP susțină că "ar fi o eroare majoră" ca UE să creadă în propaganda rusă, "o eroare foarte periculoasă pentru securitatea UE și pentru revoluția Ucrainei".

"Cred că ne aflăm într-un moment critic, în această criză, și Ucraina are nevoie mai mult ca niciodată de sprijinul nostru. De altfel, în ultimele zile, atât președintele Poroșenko, cât și NATO și administrația americană, au atras atenția asupra faptului că Rusia continuă să furnizeze armament greu, echipamente militanților separatiști și le permite acestora să intre liber în Ucraina. Deci trebuie să continuăm să facem presiuni asupra Moscovei", a continuat Cristian Preda.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel