Cristian Diaconescu (PMP): Armata nu poate implementa legea

Cristian Diaconescu: Omenirea a ajuns la o stare de oboseală foarte serioasă
Cristian Diaconescu: Omenirea a ajuns la o stare de oboseală foarte serioasă

Cristian Diaconescu, prim-vicepreședintele PMP, a declarat că  aproape peste tot în lume oamenii au obosit din cauza panicii generate de pandemie și a incertitudinii din punct de vedere economic, oboseală care face ca cetățenii să dea dovadă de tot mai puțină răbdare când vine vorba despre respectarea regulilor instituite de autorități pentru a limita răspândirea coronavirusului.

”Cu excepția societăților confucianiste de tip chinez, singaporez, vietnamez, restul Globului a ajuns la o stare de oboseală foarte serioasă, generată, pe de o parte, de panică, pentru că de panică vorbim dacă pui în discuție situația existențială a cuiva, iar, pe de altă parte, de perspectiva economică, care este una pe care încă nu o înțelegem în profunzimile ei.

Din acest punct de vedere, implementarea poate fi o dificultate, în legătură cu niște măsuri care nu pot fi luate decât pe perioade restrânse de timp și regional. Depinde de înțelepciunea celui care guvernează să știe să pondereze între semnalul sanitar – care, sigur, se uită într-o singură direcție, cea a sănătății populației, foarte importantă, dar ei nu pot decide în zona de management al țării - și de tot contextul, pentru că nu poți să-i lași nici muritori de foame pe oameni sau să le spui că nu mai există nicio șansă”, a declarat Cristian Diaconescu, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician” de la B1.

În ceea ce privește posibilitatea de a recurge la ajutorul Armatei pentru a se asigura respectarea regulilor, candidatul PMP a precizat: ”Aici nu s-ar pune problema Armatei, o spun cât se poate de clar, pentru că Armata nu poate implementa legea. În al doilea rând, nicio armată din lume, din statele democratice, nu este instruită să aibă acte de represiune împotriva propriului popor. Asta a aflat-o și președintele Trump. În momentul în care a fost cazul Floyd, a ordonat să iasă Armata în stradă și Armata s-a întors la el și i-a spus că ei nu au decât un singur agresor, în afara țării. Deci din punctul ăsta de vedere, pe logica statelor democratice, ai instituții de forță pe care trebuie să știm de ce le plătim și ele să fie cele care se referă la implementare, dar aici e nevoie și de oameni de stat. Întreaga reglementare este extrem de complicată, mai ales într-o derulare etapizată. Eu nu aș vrea să văd în România genul ăla de scandal Parlament-Guvern în momentul în care au trecut de la starea de urgență la starea de necesitate și două săptămâni s-a întâmplat orice, au plecat care încotro și din momentul acela, practic, țara a rămas necontrolată într-un moment de criză. Asta este vina politicianului”, a mai spus Cristian Diaconescu.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy