Cristian Diaconescu, președintele UNPR, a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă că a încurajat “Guvernul să aplice legea cu toată fermitatea”, în cadrul Coaliției, susținând că cetățenii au dreptul să protesteze, dar nu cu violență.
Liderul UNPR, Cristian Diaconescu, a precizat că nu acceptă violențele manifestanților, mai ales că Opoziția le încurajează, drept pentru care, în cadrul Coaliţiei, a încurajat “Guvernul să aplice legea cu toată fermitatea”.
În aceeași luare de cuvânt, Cristian Diaconescu a declarat că Executivul trebuie să țină seama de “de nemulţumirile societăţii, cetăţenilor şi să promoveze dialogul cât se poate de aprofundat”.
“Este dreptul democratic al fiecărui cetăţean să protesteze, să participe la mitinguri de protest, problemele României au fost şi vor rămâne complicate, gestionarea lor s-a realizat numai cu sprijinul societăţii româneşti, deci românii au dreptul să-şi exprime nemulţumirile, dar este inacceptabilă violenţa. Cei care aruncă cu sticle incendiare, cu petarde, cu sticle şi bucăţi de pavaj nu au nicio scuză şi niciun pretext şi aceste atitudini trebuie sancţionate cu maximă rigoare. Din păcate, exprimarea legitimă a nemulţumirilor a fost deturnată de indivizi violenţi, nu se mai ştie în acest moment câţi din pieţe au fost de bună-credinţă şi câţi au venit pentru violenţă”, a declarat, luni, preşedintele de onoare al UNPR Cristian Diaconescu.
“La fel de grav este că o serie de lideri politici din opoziţie aprobă tacit şi încurajează astfel de manifestări extrem de îngrijorătoare. Opoziţia ar trebui să renunţe la limbajul dublu în care pe de o parte dezavuează conflictul stradal, iar pe de altă parte (n.r. oferă) mesaje, probabil, cu indicaţii pentru lupta de stradă”, a atrat atenţia președintele UNPR.
Citește și:
Baconschi: “Opoziţia socialistă a trecut în sfârşit la fapte”
Macovei: E condamnabil că Ponta şi Antonescu au salutat protestele
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu