Cristi Bușoi, dialog aprins cu Lia Olguța Vasilescu în direct

Lia Olguța Vasilescu și liderul PNL București Cristian Bușoi au avut un dialog aprins în Ediția specială de miercuri seară, de la Antena 3. 

Dialogul a pornit de la declarațiile făcute de Alina Gorghiu potrivit cărora majorarea cu 15% a salariilor medicilor și profesorilor "este o crimă politică".

"Noi (PSD) am găsit ăia 25 la sută pe care i-a tăiat Boc și i-am dat înapoi. Am găsit și bani să creștem pensiile. Ce, Dumnezeu, România stă în 15 la sută pentru salariile medicilor și profesorilor? E o bătaie de joc. Să vină Alina Gorghiu și să spună că e o crimă politică ce face PSD, că dă 15 la sută medicilor și profesorilor", a spus Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3.

La un moment dat, Lia Olguța Vasilescu îl întreabă pe interlocutorul ei ce salariu are de i se pare mult 15 la sută. Cristian Bușoi răspunde la rândul său că salariul de europarlamentar este de 6000 de euro, replicându-i primarului Craiovei că și europarlamentarii PSD câștigă aceiași bani.

"Colegii nu au tupeu să vină și să spună că 15 la sută e o crimă politică", i-a răspuns Lia Olguța Vasilescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel