Senatorul PNL Crin Antonescu consideră că trebuie făcut cunoscut proiectul lui Marian Munteanu pentru bucureşteni, dincolo de 'discuţii istorice sau pseudo-istorice' despre fapte petrecute în urmă cu peste 20 de ani.
'Este o desemnare, este o candidatură, este un om, o personalitate, în legătură cu care eu, aşa cum constat, am neplăcerea să văd că nu stă nimeni sa asculte sau nu vine nimeni să-l întrebe ce este esenţial: proiectul pe care domnia sa îl oferă bucureştenilor. Şi se fac tot felul de discuţii istorice sau mai degrabă pseudo-istorice despre chestiuni de acum 20-25 de ani. Cred că este foarte important de cunoscut proiectul acestui om care, place sau nu place unora, este unul dintre personajele importante ale României postcomuniste', a declarat Crin Antonescu la Senat.
El a precizat că l-a întâlnit o singură dată pe Marian Munteanu, în urmă cu aproximativ 15 ani.
'L-am urmărit, aşa cum l-au urmărit toţi contemporanii, din prezenţe mediatice, atâtea câte au fost. Pentru mine, figura sa este legată de un timp şi de un loc care sunt esenţiale, vitale - Piaţa Universităţii, 1990. În sensul acesta, încerc o anumită emoţie pozitivă văzându-l revenit în activitatea politică. Esenţial, însă, pentru a-l vota, pentru a susţine sau pentru a avea încredere într-un proiect politic 'Marian Munteanu' este programul pe care domnia sa acum îl produce', a menţionat fostul preşedinte al PNL. Potrivit acestuia, important este ceea uneşte în această campanie partidul şi candidatul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News