Crin Antonescu, decizie definitivă privind viața politică

Senatorul liberal Crin Antonescu, fost preşedinte al PNL, a declarat marţi că este exclusă revenirea sa în viaţa politică şi a adăugat că nu va candida la nicio funcţie în cadrul viitorului congresul al partidului. 

'Pentru că este un partid pe care l-am condus şi susţinut, îi doresc tot binele. Sunt la o distanţă din ce în ce mai mare. Este exclusă revenirea în viaţa politică, aşa cum am spus. Avem în comun trecutul, nu avem viitorul, dar asta nu înseamnă că nu îi doresc tot binele din lume şi sper ca actualii conducători, viitorii conducători să ia deciziile cele mai bune. (...) Nu voi candida la congres', a afirmat Antonescu, la Senat. Întrebat dacă va renunţa şi la calitatea de membru de partid, Antonescu a negat.

'Dacă nu se întâmplă ceva care să mă scandalizeze, ca să mă exprim ca Topîrceanu, peste măsură, nu am de ce să renunţ. Este o calitate pe care mi-am asumat-o, sunt peste două decenii şi pentru mine a fost mereu un lucru pe care mi l-am asumat deschis şi pe care îl port la vedere', a adăugat el.

Fostul preşedinte al liberalilor a prezentat principalele motive pentru care a renunţat la această calitate, între acestea fiind eşecul proiectului USL, faptul că nu a reuşit să facă din PNL cel mai mare partid de dreapta din România, dar şi faptul că 's-a bătut' pentru colegi care acum sunt în puşcărie.

El a adăugat că îşi va duce la capăt mandatul de senator.

'Am fost părtaş la un proiect politic care a eşuat - USL. Am avut un proiect politic în fruntea PNL care a ţintit să facă din acest partid un mare partid de dreapta - a eşuat. La vremea la care în 2012 erau alegerile locale m-am bătut în interiorul USL, în negocierile care au avut loc, în campaniile electorale pentru colegi de-ai mei în a căror corectitudine credeam din toată inima. Jumătate din ei sunt în puşcării sau în procese. (...) Nu îmi reproşez, că am făcut-o cu bună credinţă, dar constatarea că a fost o investiţie greşită este una apăsătoare şi care ca lider te face să te gândeşti. (...) Nu există nimic în politică care să mă reţină pe viaţă, am făcut-o cu pasiune, dar e destul. PNL-ul nu e cel mai mare partid de dreapta. Actualul PNL este mai mare decât m-am gândit eu, dar este un altceva mai mare. Eu am vorbit despre proiectul acelui PNL pe care l-am condus şi, din acest motiv, am vorbit despre acel minim 20% la europarlamentare, pe care foarte mulţi l-au socotit foarte ciudat. Nu am niciun fel de plan politic şi nu există viitor, am renunţat', a precizat Crin Antonescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel