Crin Antonescu: Am votat pentru schimbarea României în bine

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, după ce şi-a exercitat votul la o secţie de votare din Sectorul 3 al Capitalei, că este optimist în privinţa rezultatului şi că va fi o zi frumoasă pentru USL, transmiţând românilor să trimită "nota de plată" celor care "le-au stricat viaţa".

Antonescu a venit la secţia de votare 368 din Sectorul 3 însoţit de candidatul USL la primăria de sector, Robert Negoiţă.

 "Am votat pentru candidaţii unei forţe politice puternice, capabile şi dornice să schimbe România în bine, pe toate planurile. Azi vorbim de adminisraţia locală, de un Bucureşti care aibă o administraţie coerentă şi performantă şi o va avea", a spus Crin Antonescu, după vot.

 Întrebat cum a fost concurenţa în campania electorală, preşedintele PNL a apreciat că a fost "dură, ca în orice campanie".

 Despre planurile acestei zile, Antonescu a spus că va "trage cu urechea la modul cum decurg alegerile" şi după aceea vor avea (cei din USL - n.r.) o noapte grea, ca întotdeauna după alegeri.

"Suntem obişnuiţi, sunt optimist, va fi o zi frumoasă pentru noi şi va fi o zi în care foarte mulţi români să le trimită nota de plată celor care le-au stricat viaţa în ultimii ani", a spus el.

 Potrivit liderului liberal, faptul că se votează într-un singur tur, cel puţin la Bucureşti, nu va afecta scorul USL.

 "Lucrurile sunt clare şi că vor fi aceiaşi câştigători într-un tur care ar fi fost şi în două tururi şi sper ca lucrurile, din punctul ăsta de vedere, la sectorul nostru, la Primăria Generală, să fie foarte clare", a spus Antonescu.

 Întrebat dacă are emoţii, ţinând cont că este "primul vot sub umbrela USL", Antonescu a arătat că "Sigur că am emoții. Am emoții întotdeauna, am emoții, dar încă o dată vă spun, sunt încrezător și optimist!"

 "Sunt încrezător şi optimist", a adăugat preşedintele PNL.

 La rândul său, candidatul USL la primăria Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat că, la o asemenea responsabilitate, într-adevăr, este normal să existe emoţii, pentru că este conştient de responsabilitatea pe care o are.

 "Ne vedem mâine la primărie", i-a transmis Crin Antonescu lui Robert Negoiţă la plecarea de la secţia de votare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel