Crețu: Juncker iubește România, dar este dezamăgit

Sebastian Florea / 28 feb 2019 / 23:20 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Corina Crețu a vorbit la Realitatea Tv, joi seara, despre unele dintre problemele de actualitate.

”Cred că uităm prea devreme de unde am plecat. Și mă gândesc chiar la istoria mai apropiată de acum 30 de ani și pe care o uităm mult prea ușor”, a spus Corina Crețu în emisiunea lui Cozmin Gușă, ”România 2019”.

”România are multe șanse și oportunități în această Comisie Europeană pentru că, știți foarte bine, domnul președinte Juncker iubește România, foarte mulți dintre colegii mei iubesc România, dar sunt dezamăgiți de cursul pe care l-a luat atât politica economică, cât mai ales măsurile care s-au luat în domeniul judiciar și care nu sunt asumate, fiind vorba de un dublu limbaj, la care am asistat și săptămâna trecută la Madrid. Acum trebuie să apărăm poziția noastră în cadrul Comisiei Europene și a Uniunii Europene. Invit oamenii să gândească de două ori pe cine votează. Cred că tineretul nu cunoaște îndeajuns câte libertăți are, care s-au obținut foarte greu și care le iau ca pe lucruri de la sine înțelese.” a declarat Crețu.

”Ultima dată când l-am întrebat pe domnul Timermans cum a decurs întâlnirea cu Dragnea, m-a întrebat ”care întâlnire nu a decurs bine?”. Deci, din acest punct de vedere toate întâlnirile sunt bune, din păcate după aceea faptele vin să infirme ceea ce autoritățile europene vorbesc cu liderii de la București și această lipsă de încredere se va păstra mulți ani de acum înainte. Toți își exprimă dezamăgirea legată de realitatea de fapt, de ceea ce se întâmplă și care este cumva ascunsă, prin omisiune. Legat de mine, eu sunt comisar european dar am dreptul să fiu om politic. Am relații instituționale cu orice guvern, din orice țară. Singurul meu obiectiv ca și comisar european este de a mă asigura că banii sunt cheltuiți în beneficiul cetățenilor”, a mai explicat Corina Crețu la Realitatea.

Citește și: Augustin Lazăr respinge acuzațiile SIIJ. Replică în urma acuzațiilor lui Gheorghe Stan

 


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26