Creșteri de prețuri. Rata inflației pe primul trimestru

Preţurile de consum au crescut cu 0,61% în aprilie 2019, comparativ cu luna anterioară, şi cu 2,75% faţă de sfârşitul anului trecut (decembrie 2018), în timp ce rata anuală a inflaţiei a urcat cu 4,1%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 4,98%, a mărfurilor nealimentare cu 3,66% şi a serviciilor cu 3,83%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică date luni publicităţii.

În martie, preţurile de consum au urcat cu 0,49% faţă de februarie, iar rata anuală a inflaţiei a fost de 4%.

"Preţurile de consum în luna aprilie 2019 comparativ cu luna aprilie 2018 au crescut cu 4,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,4%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2018 - aprilie 2019) faţă de precedentele 12 luni (mai 2017 - aprilie 2018), calculată pe baza IPC, este 4,3%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,1%", spune INS.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 3%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,1% pentru finalul anului viitor, a anunţat, în luna februarie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

BNR estima în noiembrie 2018 o inflaţie de 2,9% pentru finalul acestui an şi de 3,2% pentru 2020.

Conform BNR, rata anuală a inflaţiei va continua să scadă până în trimestrul III din 2019 (2,4%), pe seama componentelor exogene şi ale coşului de consum.

Ulterior, se va repoziţiona şi menţine în jumătatea superioară a intervalului ţintei ca urmare a epuizării efectelor favorabile ale reducerilor preţurilor combustibililor şi citricelor de la finalul anului 2018, dar şi pe seama contribuţiei în creştere a inflaţiei de bază. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel