EXCLUSIV  Cresc TAXELE în 2022? Cîțu anunță o FRÂNARE a economiei. CONDIȚIE în PNRR cu ținte clare. Nazare: Presiune foarte mare de a adopta măsuri pe venituri

foto ilustrativ pixabay/ Cresc taxele în 2022?
foto ilustrativ pixabay/ Cresc taxele în 2022?

Cresc sau nu taxele? Florin Cîțu anunță o frânare a creșterii economice în 2022. În PNRR, sunt ținte clare. Dacă nu sunt îndeplinite, presiunea va fi uriașă. 

Test în 2022 pentru Guvernul Ciucă

Florin Cîțu, președinte al PNL, transmite Guvernului PSD-PNL-UDMR să se descurce în 2022, în condițiile în care prognoza pentru anul următor ar arăta o creștere economică mai puțin accelerată. El le transmite: ”sper să găsească soluții”. La Finanțe, principalul minister dorit de Florin Cîțu pentru PNL, ministru acum este Adrian Câciu, de la PSD. 

”Am văzut estimările Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. Ele arată că nu vom avea anul viitor o creștere economică la fel de mare ca anul acesta. Eu sper să găsească soluții să crească și anul viitor economia cu 7%. (...) În momentul în care ai o estimare care-ți arată o economie care nu mai are aceeași dinamică, să vii să vorbești de creștere de taxe, chiar dacă vorbești peste 12 luni, creează alte probleme. Cei care vor dori să investească în România nu vor mai investi. (...) Nici n-ai ce să discuți. În programul de guvernare scrie foarte clar că nu sunt introduse taxe noi și nu cresc taxe.” a spus Florin Cîțu, președintele PNL, la Digi24, joi seară. El a afirmat că sunt mai multe linii roșii peste care PNL nu va trece, iar, în momentul în care vor fi depășite, liderii PNL vor lua o decizie cu privire la continuarea compromisului cu PSD. 

”E nevoie de venituri”

Alexandru Nazare, fost ministru de Finanțe în Guvernul Cîțu, a afirmat, într-un interviu acordat DCNews, cu privire la creșterea de taxe, că ”e nevoie de venituri” în România. ”Le putem obține colectând mai bine sau crescând taxe” a continuat Alexandru Nazare. Întrebat dacă nu vor fi micșorate veniturile prin creșterea taxelor, ministrul a răspuns: ”Nu tot timpul o creștere de taxe atrage după sine un corespondent în creșterea veniturilor. Acesta este un risc pe care tot timpul l-am subliniat. Când discutăm despre creșteri de taxe, trebuie să fim foarte atenți să facem o balanță echilibrată a cuantumului de colectare în plus pe care vrem să-l obținem. Eu zic că setul de măsuri inclus în PNRR poate crește veniturile, există țintă clară. Există ținte clare de creștere a veniturilor, ca urmare a implementării digitalizării. (...) Dacă nu vor fi îndeplinite, va fi o presiune foarte mare pe bugetul de stat, presiune de a adopta alte măsuri pe venituri. Comisia așteaptă rezultate”. 

Vezi subiectul de la minutul 29: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel