Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

EXCLUSIV  Credite franci elvețieni. Daniel Zamfir, DECIZIA care provoacă schimbări majore

Senatorul PNL Daniel Zamfir, președintele Comisiei economice, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat DC News, despre creditele în franci elveţieni.

Întrebat dacă există o şansă a Legii privind conversia creditelor, acesta a spus că există şanse.

„Să ştiţi că lucrurile s-au schimbat radical după ultima decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. După această decizie care spune foarte clar – consfinţeşte că este obligaţia băncilor să informeze clienţii, nu clienţii trebuie să fie cei care ştiu ce înseamnă - nu, e obligaţia băncilor. Ori în cazul francilor elveţieni, am avut de-a face cu o vânzare a unui produs financiar înşelător, şi nu este exprimarea mea. Parlamentul European, acum doi ani de zile, a adoptat o rezoluţie prin care a constatat că aceste produse financiare au fost produse financiare înşelătoare", a declarat Daniel Zamfir. 

[citeste si]

„Toţi directorii de bănci erau încurajaţi să vândă acest tip de produs în schimbul unor comisioane consistente. Oamenii primeau mult mai mulţi bani din comisioane, nici nu mai conta salariul, dacă acordau credite în franci elveţieni, în detrimentul creditelor în lei şi în euro", a explicat, în cadrul interviului, Daniel Zamfir.

 

Răspunsul complet poate fi ascultat în filmarea de mai jos:

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.24
YesMy