Analiză critică a analistului politic Cozmin Gușă față de modul cum se sondajele de opinie în România. "Se practică un fel de prostituție intelectuală, iar partidele forțează să dea anumite rezultate, tocmai ca să poată să-și facă jocurile politice în interior, a declarat Cozmin Gușă, duminică seară la Realitatea TV, după ce au fost publicate rezultatele sondajului comandat de PNL.
"Un sondaj la fel de trist ca toate sondajele din ultimii ani, și mă refer nu doar la faptul că nu vin surprize plăcute, nu se creează alternative fericite la actuala clasă politică și, din nefericire , institutele de sondare a opiniei publice din România au decăzut nepermis de mult în ultimii ani. Motivele sunt multiple. Se practică un fel de prostituție intelectuală care afectează în timp, iar partidele forțează într-un fel aceste institute să dea anumite rezultate, tocmai ca să poată să-și facă jocurile politice în interior. Nu e nicio surpriză, probabil că cifrele sunt undeva pe acolo, mult mai interesant este un calcul de dinamică a mișcărilor politice în perioada următoare, care ține cont de apariția unor candidați noi pe ultima sută de metri, de posibila schimbare sau o înlocuire a altora și atunci sigur că toate aceste calcule se modifică. Un candidat independent pe dreapta, care să fie bine tractat, ar modifica foarte mult și voturile lui Iohannis, și mai ales lui Tăriceanu. Un candidat pe stânga, Geoană, l-ar duce pe Ponta la 20%. Concluzia este că nu ne putem baza, cei interesați de dinamica politică, pe aceste calcule ale sondajelor din motivele menționate. Felul în care s-a tranșat această luptă în PNL este destul de blamabil, e vorba de lipsa de pregătire, PNL a fost bulversat total prin trădarea unor baroni, care a dus la demisia lui Antonescu, demisia lui Antonescu a adus la conducerea partidului un om neexperimentat din punct de vedere al managementului politic, Klaus Iohannis. O diferență sigur că există, s-ar putea să nu fie atât de mare. Pe lângă cercetarea aprofundată e nevoie de o baterie de sondaje pe o perioadă de minim șase săptămâni, iar cifra celor intervievați trebuie să sară de 2500-3000 de oameni. Sondajul IRSOP este relevant din punct de vedere al trendului", a comentat Coznim Gușă, duminică seară.
Duminică seară, potrivit sondajului realizat de IRSOP, la comanda PNL, și oferit publicității cu o zi înainte de desemnarea candidatului la Prezidențiale în Delegația Permanentă, cel mai bine clasat liberal în lupta pntru funcția de președinte este Klaus Iohannis, care ar fi votat de 21% dintre români, în timp ce Crin Antonescu este preferat de doar 6% dintre votanți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu