Cozmin Gușă, anunț pentru sportivii români, care au câștigat aurul la Campionatul de Judo din Malta

Președintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, a declarat, la Realitatea TV, că perechile formate din sportivi români, care au câştigat două medalii de aur la Campionatul European de Judo Kata din Malta, vor fi recompensate financiar.

Iulian Surla şi Aurelian Fleisz au luat aur la Nage-no-Kata. Alina Zaharia şi Alina Cheru au luat aur la Ju-no-kata.

”Putem să vorbim chiar la modul superlativ despre performanţa perechilor în Judo Kata, care înseamnă un judo demonstrativ, în care poţi să demonstrezi la cea mai înaltă calitate tehnicile de judo. Prin aceste două medalii de aur, atât la masculin, cât şi la feminin, România îşi afirmă supremaţia europeană, care înseamnă foarte mult pentru ţara noastră, ce investeşte atât de puţin în judo şi are, totuşi, o masă de selecţie extrem de redusă. Este rezultatul unei munci de echipă. Este mai puţin meritul Federaţiei de Judo. Noi punem la dispoziţie fondurile pentru deplasare. Această disponibilitate a lor pentru efort, la vârste la care alţii nu se mai gândesc la astfel de activităţi, îi cinsteşte. Felicitări din partea noastră! O să-i aştepte şi o recompensă financiară. Aşa cum am spus când am preluat şefia Federaţiei Române de Judo, absolut orice performanţă va fi răsplătită. Este o onoare pentru Federaţie. Cred că trebuie să fie o onoare şi pentru sportul românesc”, a spus Cozmin Guşă.

[citeste si]

Preşedintele Federaţiei Române de Judo s-a referit şi la Openul European de cadeţi (sub 18 ani), de la Ploieşti, acolo unde am obţinut 2 medalii în prima zi. Prin Şulcă Adrian am câştigat medalia de argint la 66 kg.

”Îi felicit şi pe cei de la Ploieşti. Performanţa lui Adrian Şulcă este extraordinară. El va urca pe locul 5, dacă nu chiar locul 4 în ierarhia mondială a cadeţilor, după acest rezultat. Este un băiat talentat, care a luat-o de jos. Toţi au fost mai vitregiţi de soartă, mai săraci, mai fără posibilităţi materiale. Prin judo, îşi vor asigura o bunăstare materială peste medie”, a încheiat Guşă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel