Costel Alexe, aviz negativ pentru un nou mandat de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Costel Alexe a primit aviz negativ în urma audierilor de astăzi pentru un nou mandat de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului au avizat negativ, luni, renominalizarea lui Costel Alexe pentru funcţia de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, în Guvernul Ludovic Orban II.

Astfel, membrii Comisiei pentru Mediu şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor, respectiv cei din Comisia pentru Mediu şi Comisia pentru Ape, Păduri, Pescuit şi Fond cinegetic din Senat s-au exprimat "împotrivă" cu 17 voturi, "pentru" cu 15 voturi, respectiv o abţinere în ceea ce priveşte validarea lui Alexe.

Trei zile pentru audierea miniștrilor

Luni, marţi şi miercuri, miniştrii propuşi pentru a face parte din Guvernul Orban II sunt audiaţi în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului.

Potrivit Regulamentului şedinţelor comune ale Parlamentului, fiecare candidat pentru funcţia de ministru este audiat, în şedinţă comună, de comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru.

În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat. Guvernul Orban I a fost demis, în data de 5 februarie, printr-o moţiune de cenzură depusă de PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel