Cosmin Olăroiu, RĂSPUNS despre venirea la naţională

Cosmin Olăroiu a vorbit despre eventuala venire a sa la conducerea naţionalei de fotbal. 

Cosmin Olăroiu a anunțat că nu poate prelua echipa națională a României din cauză că se află sub contract cu Jiangsu Suning, iar, pentru a-l rezilia, trebuie să plătească o sumă uriașă de bani. ”În primul rând, până acum, când vorbim noi, nu m-a căutat nimeni de la FRF. Şi nici nu cred că se va întâmpla asta, fiindcă ei ştiu că eu sunt sub contract. Mă bucur că oamenii din ţară, suporterii, îmi apreciază munca, dar, în acest moment, nu pot pleca din China. Mai am contract cu Jiangsu şi, ca să-l reziliez, trebuie să dau înapoi foarte mulţi bani”, a declarat Cosmin Olăroiu la Adevărul.

Olăroiu a vorbit și despre posibilitatea de a prelua prima reprezentativă a Chinei: ”Sunt, într-adevăr, pe o listă din care mai fac parte cinci antrenori, printre care şi Scolari. Dar, iarăşi, e greu de crezut că Jiangsu îmi va da drumul”, citează Mediafax. Naţionala României a ratat calificarea la EURO 2020 din preliminarii, însă tricolorii pot ajunge la turneul final graţie barajului din Liga Naţiunilor, care va avea loc la finalul lunii martie, adversarele urmând să fie stabilite vineri, prin tragere la sorţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel