Cosette Chichirău, candidatul USR pentru primăria Iaşi

Cosette Chichirău FOTO AGERPRES
Cosette Chichirău FOTO AGERPRES

Deputatul Cosette Chichirău, liderul USR Iaşi, a anunţat că a fost desemnată candidat al formaţiunii sale pentru Primăria municipiului Iaşi. 

'Am fost desemnată candidatul USR la Primăria Iaşi! Le mulţumesc colegilor pentru încrederea acordată şi îi mulţumesc lui Mihai Lupu pentru dezbaterile pline de substanţă. Am încrederea că împreună cu aliaţii noştri de la Plus vom oferi Iaşului guvernarea competentă pe care o aşteaptă de 30 de ani. Vom prezenta echipa extinsă şi programul pentru fiecare cartier în curând!', a scris deputatul USR pe pagina sa de Facebook.

Ea anunţase pe 1 octombrie că şi-a depus candidatura în competiţia internă a formaţiunii pentru desemnarea candidatului la funcţia de primar al municipiului Iaşi. Prin intermediul unui anunţ manifest postat pe pagina sa de Facebook pe 1 octombrie, deputatul USR Cosette Chichirău menţiona că vrea să fie primarul Iaşiului 'pentru a recupera rapid anii pierduţi şi pentru ca Iaşiul să devină un oraş european'.

Cosette Chichirău vrea să revitalizeze zonele abandonate din oraş

'Vreau să fiu primarul Iaşului pentru a recupera rapid anii pierduţi şi pentru ca Iaşul să devină un oraş european, viu, generos cu locuitorii săi, ospitalier şi atractiv pentru turişti, un centru cultural major şi un oraş cu o identitate puternică. Iaşul are vocaţie de centru şi de capitală. Avem obligaţia de a realiza proiectele mari care să facă din oraşul nostru un oraş modern. Generaţiile trecute ne-au dat Palatul Culturii. Avem obligaţia de a construi noi simboluri arhitecturale, o nouă infrastructură şi o nouă economie. Oportunităţile sunt abundente, pentru că sunt atâtea lucruri esenţiale care ne lipsesc: autostradă şi şosea de centură, autogară, muzeu de ştiinţă, muzeu de artă, sală polivalentă', spune deputatul USR pe pagina sa de socializare.

Cosette Chichirău a mai afirmat, totodată, că vrea să revitalizeze zonele abandonate din oraş prin soluţii de regenerare urbană selectate în urma unor concursuri internaţionale. 'Vreau să aducem tehnologia în administraţie, de la aplicaţii mobile până la soluţiile geospaţiale de management edilitar. Vreau să intensificăm viaţa culturală a Iaşului cu un festival de jazz şi o bienală de artă contemporană, plus un sprijin constant şi real pentru artişti. Vreau un brand puternic pentru Iaşi care să ne ajute să atragem investitori şi turişti. Şi, evident, vreau să punem în practică toate soluţiile bune pentru dezvoltarea urbană responsabilă, pentru mobilitate urbană şi transport public, pentru mediu şi spaţii verzi, pentru utilităţi şi servicii de calitate', a mai afirmat liderul USR Iaşi, potrivit Agerpres. 

FOTO AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel