Consulul român din Bilbao, acuzat că a făcut campanie electorală

corlatean
corlatean

Ministrul de externe, Titus Corlățean, a declarat marți, la Bruxelles că ”o doamnă consul de la Bilbao” a făcut campanie în favoarea unui partid politic.

Titus Corlățean a decis rechemarea de urgență în țară a acesteia, relatează NewsIn.

Întrebat dacă totul este pregătit pentru alegerile de duminică, Titus Corlățean a declarat că s-au luat ”toate măsurile organizatorice pentru ca procesul electoral să se desfășoare în condiții cât mai bune, cu respectarea legii (...) Eu am transmis un mesaj foarte clar şi instrucţiuni către ambasade şi consulate pentru ca procesul electoral să fie corect, ca toată lumea să-şi facă datoria în conformitate cu legea şi respectându-şi statutul diplomatic şi consular pentru a evita ce s-a întâmplat anterior, ca să evoc doar cazul cunoscut al Parisului”.

Șeful diplomației a precizat că a fost semnalat cazul ”unei doamne consul de la Bilbao” care a făcut campanie electorală.

”Ne-a fost semnalat, din păcate, cazul unei doamne consul de la Bilbao care, din raportarea scrisă primită din Spania, reiese că ar fi făcut campanie electorală în favoarea unui partid politic. Acest lucru e confirmat şi de reprezentanţi ai comunităţii locale. Am dispus în baza acestei informări scrise rechemarea urgentă în ţară şi, bineînţeles, ca persoana respectivă să se prezinte în faţa Consiliului de onoare al MAE”, a spus Corlățean, fără să dea numele persoanei și nici partidul în favoarea căruia a făcut campanie.

”Vreau să subliniez că este extrem de important pentru credibilitatea, pentru imaginea României, pentru corectitudinea procesului electoral să evităm situaţii care s-au întâmplat anterior. Diplomaţii, consulii implicaţi în birourile secţiilor de votare trebuie să-şi respecte statutul diplomatic şi consular şi să asigure respectarea legii”, a mai spus ministrul de externe.

Potrivit site-ului MAE, consul la Bilbao este Dorina Neagu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel