Corina Creţu: România ar fi trebuit să solicite vot separat pentru ea şi Bulgaria

Sursă foto: Facebook Corina Crețu
Sursă foto: Facebook Corina Crețu

România ar fi trebuit să solicite vot separat de Bulgaria, această zi fiind una nefastă pentru români, pe care nu o merită, a afirmat joi europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european.

'Austria şi Olanda au votat împotriva aderării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Reprezentantul Olandei a explicat că ţara sa consideră Bulgaria nepregătită. Austria s-a opus în mod deschis aderării României. Este trist pentru România, care ar fi trebuit - în opinia mea - să solicite vot separat pentru România şi Bulgaria. Mai avem speranţa Consiliului Uniunii Europene din 15 decembrie', a scris eurodeputata pe Facebook.

Potrivit fostului comisar european, 'se cuvine, totuşi, să mulţumim Preşedinţiei Cehe a Uniunii Europene, care ne-a sprijinit foarte mult în ultimele şase luni'.

'Preşedinţia Suediei, care începe de la 1 ianuarie, nu intenţionează să mai pună pe agenda Preşedinţiei sale acest subiect. Apoi, de la 1 iulie 2023, ne poate reveni speranţa, pe timpul Preşedinţiei spaniole a Uniunii Europene, care susţine pe deplin intrarea României în spaţiul Schengen. Drept consecinţă, accesul nostru este blocat pentru moment. O zi nefastă pentru România, pe care românii nu o merită', a mai scris Corina Creţu, membră a Pro România. 

Vezi și - Ciucă, anunț după eșecul cu Schengen: Continuăm demersurile de accedere la OCDE

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că săptămâna viitoare va fi depus la Paris memorandumul iniţial privind accederea Românei la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). 

'Continuăm demersurile noastre de accedere la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică. În conformitate cu prevederile Foii de parcurs pentru aceasta, săptămâna viitoare vom merge la Paris unde vom participa la Forumul economic al OCDE şi cu această ocazie vom depune şi memorandumul iniţial pentru ca procesul să poată să intre şi să prindă mai multă consistenţă, aşa cum ne-am angajat în Foaia de parcurs', a spus Nicolae Ciucă, în debutul şedinţei de Guvern.

Vezi și - Schengen România. Ciolacu: Opoziția nedreaptă a Austriei, cadou gratuit de Crăciun pentru Vladimir Putin

Comisarul european pentru afaceri europene, Ylva Johansson, a anunţat joi că România şi Bulgaria nu au fost admise încă în Spaţiul Schengen.

Austria a votat împotriva României. În acest context, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a spus că „poziția nedreaptă a Austriei, cadou gratuit de Crăciun pentru Vladimir Putin”.

„O majoritate covârșitoare a statelor membre ale Uniunii Europene a spus astăzi că România merită în Schengen! O majoritate covârșitoare a statelor UE a recunoscut eforturile incredibile ale României pentru îndeplinirea acestui obiectiv! Tuturor acestor prieteni adevărați ai țării noastre le mulțumesc! Din păcate, în afara votului de conjunctură al Olandei – care a precizat că nu este contra României, guvernul de dreapta din Austria a ales astăzi să fie pe contrasens cu Uniunea Europeană. Opoziția nedreaptă a Austriei este un cadou gratuit de Crăciun pentru Vladimir Putin. Unitatea și stabilitatea europeană au primit astăzi o lovitură dură din partea unui stat care a ales ca, în vremuri grele, să-și abandoneze camarazii europeni și să servească – în schimb - intereselor Rusiei.

Este clar că Austria s-a decuplat de Europa. Cu siguranță, vor exista consecințe pentru Austria în urma acestui vot absurd! Statele europene nu vor uita că decizia de astăzi a guvernului de dreapta austriac are efecte grave asupra viitorului european. România nu are nevoie de îngăduința Austriei! Noi vrem doar să fim tratați corect, cu respectul cuvenit oricărui alt stat european! Și vreau să mulțumesc în mod special familiei politice social-democrate europene care a înțeles eforturile României și ne-a susținut permanent.

Ajutorul premierilor din cele mai importante state, ajutorul comisarilor europeni și al colegilor noștri de stânga din Europa până în ultima clipă a fost decisiv pentru ca România să se bucure de o asemenea susținere la nivel european. În același timp, dreapta europeană trebuie să își asume această situație, care creează o problemă uriașă Uniunii Europene însăși. Gestul cancelarului de dreapta austriac este și eșecul dreptei europene, care nu a fost în stare să gestioneze această situație. Toată Europa ne dă dreptate, știm că - de această dată - dreptatea este de partea României. Și trebuie să mergem până la capăt! România trebuie să meargă mai departe, să se ducă în Consiliul European de săptămâna viitoare. Nu renunțăm, nu ne dăm bătuți! Partidul Social Democrat va continua să depună toate eforturile pentru ca România să fie admisă în Schengen, așa cum am făcut-o și când a fost vorba de aderarea la NATO și Uniunea Europeană sau de ridicarea MCV”, a spus Marcel Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel