Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Corina Creţu, în România pentru a discuta Cartea Albă privind viitorul Europei

Comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu, se va afla în România de miercuri până vineri pentru a vorbi cu autorităţile române şi societatea civilă despre Cartea Albă privind viitorul Europei.

Totodată, Corina Creţu va discuta cu reprezentanţii Guvernului situaţia utilizării fondurilor structurale în România pentru perioada financiară 2014-2020. În prima parte a vizitei sale, are programată o întâlnire cu Comisiile reunite de afaceri europene ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru a discuta cele cinci scenarii privind viitorul Europei. Acelaşi subiect va fi dezbătut şi cu studenţii de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), în suita de evenimente 'Dialog cu Cetăţenii', organizată de Comisia Europeană.

'Vin în România într-un moment crucial pentru Europa, când se discută cele cinci scenarii privind viitorul Uniunii Europene cu 27 de state membre. Este o oportunitate unică pentru România să participe la această decizie istorică. Prin prezenţa mea la Bucureşti doresc să lansez, în numele Comisiei Europene, o largă dezbatere naţională care să contureze opţiunea românilor pentru viitorul Europei', a declarat Corina Creţu, potrivit unui comunicat.

[citeste si]

Joi, comisarul european se va întâlni cu premierul Sorin Grindeanu, cu vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, precum şi cu Rovana Plumb - ministrul-delegat pentru fonduri europene, cu Florian Bodog - ministrul Sănătăţii, Mihai Tudose - ministrul Economiei.

Crețu, întâlnire cu Firea și Tudorache

Tot joi, Corina Creţu se va întâlni cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi cu primarul sectorului 1, Daniel Tudorache.

'Cu această ocazie, îmi doresc ca împreună cu autorităţile responsabile din România să identificăm modalităţile cele mai bune de a coopera, astfel încât ţara noastră să încheie cu rezultate cât mai bune perioada financiară 2007-2013 şi să recupereze cât mai repede întârzierile înregistrate în noua perioadă financiară (2014-2020). La nivelul Comisiei Europene, împreună cu serviciile Direcţiei Generale pentru Politică Regională (DG REGIO), suntem gata să oferim tot sprijinul necesar unui progres rapid în domeniile prioritare în acest moment: desemnarea autorităţilor de management şi control, îndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante rămase restante, accelerarea implementării şi deblocarea tuturor proiectelor, debirocratizarea şi simplificarea procedurilor la nivel naţional şi, nu în ultimul rând, consolidarea capacităţii administrative la nivel regional şi local', a mai spus comisarul european Corina Creţu înaintea vizitei. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy