Copreședinte PNL, în greva foamei alături de mineri şi energeticieni în faţa sediului CEO

Copreşedintele PNL Gorj, Dan Vâlceanu, a intrat vineri seara în greva foamei alături de ceilalţi aproximativ 20 de mineri şi energeticieni aflaţi în faţa Complexului Energetic Oltenia (CEO), în semn de nemulţumire faţă de mutarea sediului la Bucureşti.

Liderul organizaţiei PNL a declarat că este solidar cu protestatarii şi va sta alături de ei în greva foamei până când ministrul Energiei va anunţa că menţine sediul companiei la Târgu-Jiu. Cei aproximativ 20 de protestatari aflaţi în greva foamei în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia (CEO) îşi vor continua forma extremă de protest în ciuda vizitei ministrului Energiei, Victor Grigorescu, de joi noaptea, la Târgu-Jiu, pentru rezolvarea situaţiei în care se află compania, a declarat preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO), Gabriel Căldăruşe.

”S-ar putea ca în perioada următoare să apară lucruri extreme”

Potrivit acestuia, prezenţa ministrului Energiei la Târgu-Jiu nu a rezolvat principala nemulţumire a minerilor şi energeticienilor aflaţi în greva foamei de la începutul săptămânii legată de mutarea sediului social al CEO la Bucureşti, Victor Grigorescu neputând aduce niciun argument favorabil acestei acţiuni.

”Domnul ministru nu a ştiut ce să răspundă, nu a ştiut să aducă niciun argument în favoarea mutării sediului social al CEO. A rămas să mai discutăm în zilele următoare cu conducerea, noi nu ştim ce trebuie să mai discutăm dacă nici ministrul nu poate rezolva această situaţie în competenţa căruia este decizia finală. (...) Nu vom renunţa la greva foamei, vom sta cât va fi nevoie. S-ar putea ca în perioada următoare să apară lucruri extreme”, a spus Gabriel Căldăruşe.

”Greva foamei este o măsură de protest extrem”

În context, ministrul Grigorescu a afirmat că în urma discuţiilor cu administraţia companiei vor fi căutate soluţii consensuale pentru rezolvarea situaţiei, punctând că este nevoie de solidaritate din partea tuturor părţilor implicate. ”Am venit la Târgu-Jiu pentru că mă interesează soarta oamenilor, am vrut să mă asigur că se întorc cu bine la familii. Greva foamei este o măsură de protest extrem şi o pot înţelege în contextul stresului generat de situaţia financiară a companiei. În ceea ce priveşte o soluţie, cred că trebuie să găsim o soluţie consensuală cu care toate părţile să fie de acord, am discutat cu conducerea CEO şi se vor continua discuţiile pentru a se identifica un parcurs pentru perioada următoare. E nevoie de solidaritate din partea tuturor părţilor implicate pentru că adevărata problemă este situaţia extrem de dificilă în care se găseşte Complexul Energetic Oltenia. Asupra acestui lucru trebuie să ne concentrăm cu adevărat. Vreau să fie clar că există deschidere către dialog din partea Ministerului Energiei şi îi încurajez pe toţi cei care se simt nemulţumiţi să aleagă soluţia dialogului înaintea oricărui protest care le poate pune în pericol sănătatea”, a conchis Victor Grigorescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel