Contract de rentă viageră, Mircea Sandu: Reacția lui Răzvan Burleanu după publicarea "Contractului de rentă viageră" a lui Mircea Sandu

[] []

06 aug 2014 / 12:23
Salveaza PDF Comentarii

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a reacționat după publicarea contractului de rentă al lui Mircea Sandu. În ziua în care au avut loc alegerile pentru noua conducere a Federației, Mircea Sandu a primit un contract de rentă viageră ce conține unele clauze incredibile.

Privilegiile "Nașului"

Contractul de rentă viageră a fost semnat pe 5 martie, ziua alegerilor de la FRF. Semnatari sunt Mircea Sandu - în calitate de beneficiar - şi Gino Iorgulescu - în calitate de prim-vicepreşedinte al FRF şi reprezentant al acestei instituţii. Printre privilegiile "Nașului" se numără, conform prosport.ro:

- suma de 50.000 de euro net care va fi primită anual;
- dreptul la doi slujitori plătiţi de FRF cu până la 50.000 de lei pe lună (taxele către stat fiind plătite tot de federaţie);
- dreptul de a folosi gratuit tot etajul 2 de la Casa Fotbalului, federaţia obligându-se de a asigura absolut tot, de la utilităţi şi aparatură până la hârtie igienică şi cartuşe de imprimantă;
- dreptul la limuzină căreia FRF îi plăteşte de la benzină până la CASCO şi revizii;
- 5.000 de lei pe lună reprezentând cheltuieli pentru sucuri şi cafele consumate cu invitaţii;
- dreptul de a asista, după dorinţă, la toate şedinţele Comitetului Executiv al FRF.

Potrivit prevederilor contractului, dezvăluirea acestui text va costa Federaţia 500.000 de euro, clauză de confidenţialitate care acum se poate spune că a fost încălcată.

Burleanu vorbește despre "jaf" și înșelăciune"

Într-un interviu acordat pentru prosport.ro, Răzvan Burleanu spune că pe 5 martie s-a produs o înşelătorie, iar instituţia s-a adresat Justiţiei pentru a desfiinţa contractul validat de Adunarea Generală, printr-o chichiţă, fără ca membrii votanţi să ştie la ce angajează Federaţia.

Președintele FRF precizează că, până în prezent, predecesorul său a beneficiat de toate drepturile prevăzute în contractul de rentă viageră.

Citește și: Mircea Sandu îl dă în judecată pe Burleanu, pentru că i-a dezvăluit contractul de rentă viageră

 

"Până în prezent a încasat salariul integral pe lunile aprilie, mai, iunie şi iulie, plus salariul pe cele 26 de zile din luna martie, ceea ce înseamnă aproximativ 20.000 de euro.

(...) Adunarea Generală a hotărât în data de 28 iunie, cu aproape unanimitate de voturi, încetarea „contractului de rentă viageră” încheiat între Federaţia Română de Fotbal şi domnul Mircea Sandu. Această hotărâre este o urmare firească a înşelătoriei care s-a produs în data de 5 martie, atunci când, membrilor afiliaţi, nu le-au fost prezentate prevederile contractului în discuţie, ci doar opţiunea ca domnul Mircea Sandu să devină membru de onoare al Federaţiei Române de Fotbal. La ora actuală, FRF întreprinde toate demersurile juridice necesare pentru stingerea acestui contract. Din nefericire, până în momentul definitivării acestor demersuri, Federaţia are obligaţia de a respecta prevederile acestui document", a declarat succesorul lui Sandu în fruntea fotbalului românesc.

Întrebat ce părere are despre contractul lui Mircea Sandu, Răzvan Burleanu a răspuns:

"Un imens dezgust faţă de modul scandalos în care o persoană a ajuns să îşi folosească influenţa pentru a înşela tocmai organizaţia pe care avea responsabilitatea să o protejeze. Eu sunt convins că domnul Sandu realizează penibilul situaţiei în care se află, contractul său fiind unul mai mult decât sfidător în raport cu starea fotbalului românesc şi a bunului simţ în general. Ar fi o dovadă de maxim cinism să insiste pe o cale de tipul: „dacă v-am păcălit, atunci trebuie să plătiţi”. În felul acesta nu ar face decât să demonstreze că are o viziune de prădător care apucă tot ceea ce-i cade înainte. Cred sincer că domnul Mircea Sandu are acum oportunitatea de a se ridica la înălţimea funcţiei de preşedinte de onoare demonstrând oamenilor că este alături de fotbalul românesc, nu împotriva lui".

Vezi și: Previziune sumbră: „Burleanu o să fie curăţat”

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28