Consumul de energie electrică, un nou record, miercuri, 28 iulie

Consumul de energie electrică al ţării a ajuns miercuri, la orele prânzului, la valori-record pentru perioada de vară, pe fondul temperaturilor extrem de ridicate, arată datele privind starea sistemului energetic naţional în timp real, postate pe site-ul Transelectrica.


Astfel, la ora 13:17, consumul instantaneu ajunsese la 8.801 MW, mai mult faţă de precedentul record de 8.687 MW, înregistrat pe 15 iulie.

La ora respectivă, producţia de energie a ţării era de 7.500 de MW, diferenţa fiind acoperită de importuri.

Hidrocentralele erau principala sursă de producţie, cu 2.439 MW, urmate de centralele pe cărbune - 1.606 MW, nuclear - 1.332 MW, hidrocarburi - 1.275 MW, fotovoltaic - 685 MW, eoliene - 106 MW, biomasă - 58 MW, potrivit Agerpres.

Val de căldură fără precedent în România

Meteorologul ANM Mirela Polifronie a declarat la interviurile DC News, miercuri, că 'ne aflăm în timpul unei perioade cu val de căldură.'

De altfel, spune meteorologul, 'de astăzi și până la sfârșitul săptămânii avem în vigoare o atenționare meteorologică de Cod galben. Aceasta vizează cea mai mare parte a țării. Vorbim despre val de căldură, disconfort termic accentuat, indicele de temperatură umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.'

În următoarele zile, temperaturile fi cuprinse în general între 34 și 39 de grade Celsius. 

'Nu excludem temperaturi ce vor putea ajunge spre 40 de grade Celsius. Pe parcursul nopților, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade', a subliniat Mirela Polifronie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2022 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0