Consultații gratuite pentru determinarea dioptriilor și vouchere-cadou în rețeaua OPTIblu

Ritmul alert și provocările cotidiene nu ne lasă timp pentru noi înșine, iar sănătatea poate avea de suferit.

Problemele cu vederea sunt depistate tardiv de cele mai multe ori, întrucât vizitele la specialist pentru o consultație optometrică nu se realizează periodic. Mult mai grav poate fi în cazul copiilor care, dacă nu efectuează un control oftalmologic anual încă de la începutul vieții, nu vor depista problemele la timp, probleme care odată agravate, le pot afecta vederea pe termen lung. Întrucât în ultimul an copiii au petrecut din ce în ce mai multe ore în fața dispozitivelor electronice în contextul școlii online, un studiu realizat in 2020 arată că 68% dintre copii s-au plâns cel puțin de trei ori în ultimele 3 luni de simptome sau părinții au observat la ei semne asociate expunerii exagerate la ecrane (așa numitul “digital eye strain” sau “computer vision syndrome”): mâncărimi oculare, dureri de cap, clipit des, ochi roșii sau fotofobie. Numai 18% dintre părinți spun că cei mici au avut parte de aceste manifestări și în 2019. 

De cele mai multe ori, acesta este momentul în care părinții își duc copiii la un control oftalmologic sau ei înșiși se prezintă pentru un astfel de consult. Așadar, oamenii tind să se programeze pentru un consult de verificare a vederii atunci când realizează că nu mai văd bine sau au anumite simptome conexe, însă, în foarte multe cazuri, vizita la specialist este înlocuită de alte soluții care pot face mai mult rău decât bine. Printre acestea se numără achiziționarea de ochelari de vedere cu dioptrii din surse neautorizate, precum magazine din industria de retail sau comerț stradal, în lipsa unei consilieri specializate și a unui diagnostic cert din partea medicului oftalmolog sau a optometristului.

Atenție de unde cumpărați ochelarii de vedere

Oamenii aleg să își achiziționeze ochelari de vedere cu dioptrii din magazine nespecializate pe baza unor estimări proprii sau a probării unor ochelari de vedere de la colegi/prieteni.  De cele mai multe ori aceasta este o soluție eronată, întrucât ochelarii de vedere nu sunt potriviți din punct de vedere al distanței interpupilare, al dioptriilor si al tratamentelor aplicate pe lentilă.  

Exista cazuri în care aceiași membri ai unei familii folosesc o singură pereche de ochelari de vedere, ca o soluție de moment, fără a-și da seama că aceasta este o variantă care afectează iremediabil vederea pe termen lung.

Afecțiuni grave ale vederii

Neprezentarea la medicul oftalmolog sau la optometrist în mod regulat pentru o consultație, apelarea la soluții aparent mai practice și mai puțin costisitoare sau lipsa purtării ochelarilor de vedere atunci când este nevoie, toate acestea pot avea consecințe grave asupra sănătății vederii. 

Nediagnosticarea unor probleme severe de vedere la timp sau/și agravarea acestora în lipsa unui tratament corespunzător pot conduce la afecțiuni grave ale vederii. 

Consultații și vouchere gratuite

Achiziționarea ochelarilor de vedere din surse autorizate si importanța verificării periodice a vederii este susținută în prezent de OPTIblu printr-un program de informare desfășurat la nivel național, program inițiat de InfoCons, în parteneriat cu Federația Asociațiilor de Consumatori din România. Mai mult decât atât, până la 31.12.2021, OPTIblu oferă clienților posibilitatea de a se programa la o consultație optometrică gratuită, în oricare dintre cele 78 magazine din 29 de localități din țară.  Consultația poate fi programată simplu si rapid, în funcție de programul fiecăruia, pe site-ul www.optiblu.ro sau în magazine. În urma consultației optometrice gratuite, clientul primește pe loc din partea OPTIblu o rețetă pentru dioptrii alături de un voucher cadou în valoare de 50 lei. Voucherul CADOU poate fi folosit la orice comandă completă de ochelari de vedere (ramă + lentile) în magazinele OPTIblu.

Rețeaua de magazine OPTIblu dispune de peste 1.000 de produse în fiecare magazin, aparatură modernă pentru consultație optometrică, personal specializat în optică medicală ce oferă clienților săi consultanță personalizată, campanii dedicate și programe de fidelizare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel