Construcția unui spital pentru copii bolnavi de cancer, susținută de Viorica Dăncilă

Dăncilă
Dăncilă

Premierul demis Viorica Dăncilă susţine iniţiativa fundaţiei care construieşte un spital pentru copiii bolnavi de cancer.

Premierul demis Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Timişoara, că susţine şi apreciază iniţiativa fundaţiei care construieşte, în Capitală, cu fonduri primite din donaţii de la populaţie, un spital pentru copiii bolnavi de cancer, scrie Agerpres. 

Dăncilă a fost întrebată, într-o conferinţă de presă, dacă a avut discuţii cu ministrul Sănătăţii cu privire la construirea spitalului pentru copiii bolnavi de cancer, de către fundaţia "Dăruieşte Viaţă", iar premierul demis a răspuns că trebuie "preţuit" tot ceea ce se realizează pentru copii.

"Din punctul meu de vedere, tot ceea ce se realizează pentru oameni, tot ceea ce se realizează mai ales pentru copii, este de preţuit. Eu sunt de acord cu toate iniţiativele care pot aduce lucruri bune pentru România, pentru oameni, pentru copii şi de aceea eu susţin această iniţiativă. După câte ştiu, chiar Primăria Capitalei a sprijinit această iniţiativă cu un teren pe care l-a pus la dispoziţie pentru construirea acestui spital. Deci, orice iniţiativă, orice proiect care aduce un lucru bun pentru România, pentru cetăţeni, este un proiect pentru care aş vrea să fiu partener de dialog", a spus premierul demis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel