Constantin Boșcodeală, primarul Buzăului, împlinește luni, 21 decembrie, 54 de ani. După două decenii în politică, edilul are multe de spus. Și, la ceas aniversar, nu uită că se află în slujba oamenilor care l-au ales, dovadă stă interviul pe care l-a acordat în exclusivitate pentru DC News.
Nu vorbește foarte mult despre aniversarea sa, dar vorbește despre familie și politică. Constantin Boșcodeală ne-a spus care a fost cel mai mare neadevărat scris vreodată în ceea ce-l privește și ne-a dezvăluit ce planuri are pentru perioada care urmează.
DC News: Care a fost cea mai frumoasă aniversare pe care ați avut-o până acum?
Constantin Boșcodeală: Mi-e greu să aleg pentru că toate au fost extrem de frumoase.
DC News: Anul acesta cum petreceți?
Constantin Boșcodeală: Dimineață, imediat cum m-am trezit, familia m-a felicitat. După aceea am venit la birou pentru că este o zi extraordinar de aglomerată. Se fac ultimele pregătiri de Crăciun și Anul Nou. Am avut întâlniri cu toate serviciile publice. Exact când toată lumea este liberă, serviciile publice lucrează mai mult decât oricând. Mă refer la tot ce înseamnă apă, canal, energie termică, salubritate. După-amiază mă voi duce să mă întâlnesc cu colegii mei de la partid, iar pe seară voi sta cu familia.
DC News: Sunteți un om puternic. V-a schimbat puterea de atâția ani de când sunteți primar?
Constantin Boșcodeală: Nu. Sunt la fel de puternic, indiferent de procesele pe care le-am avut pentru că eu sunt nevinovat.
DC News: A fost vreodată un moment în care, sătul poate de scandaluri, ați zis: gata, mă las de politică?
Constantin Boșcodeală: Nu. Eu nu am făcut niciun scandal pe toată perioada mea de carieră politică, adică din '94 încoace. Nu am avut niciodată o reacție jignitoare, o reacție agresivă la niciun adversar politic. Îmi pare rău că astfel de lucruri se întâmplă în România și inclusiv în Buzău. Cel mai important lucru pentru mine este rezolvarea problemelor din justiție și din acest motiv mă pregătesc foarte bine.
DC News: Mai candidați la Primăria Buzăului?
Constantin Boșcodeală: În momentul de față, am o altă sferă de interes. Acum vreau doar să-mi rezolv problemele în justiție, așa cum trebuie, pentru că sunt nevinovat. În același timp, îmi continui mandatul pentru că lucrurile în Buzău trebuie să meargă bine indiferent de ceea ce se întâmplă. Așadar nu știu ce să vă răspund în momentul de față.
DC News: Care a fost cel mai mare neadevăr care s-a scris despre dumneavoastră în presă?
Constantin Boșcodeală: Cel mai mare neadevărat este că unii află din presă anumite lucruri și spun că: 'uite, primarul fure'. Acest lucru mă deranjează extraordinar. Eu nu am furat niciodată și niciodată nu am luat ceva de la cineva. Niciodată în 19 ani! Cei care vorbesc astfel de lucruri întâi să cerceteze. Unii dintre cei care spun așa ceva chiar știu cum stau lucruri, dar se fac că nu le văd. Cel mai mult mă deranjează că oameni necunoscuți mie pot afirma lucruri false fără ca aceste lucruri să se întâmple.
DC News: Și ca să încheiem într-un ton optimist...
Constantin Boșcodeală: eu sunt foarte optimist!
DC News: ... astăzi, la 54 de ani, care este cea mai mare certitudine pe care o aveți?
Constantin Boșcodeală: Cea mai mare certitudine pe care o am este familia. Am o familie foarte reușită, iar copiii mei sunt educați și receptează lumea așa cum este, începând de la fiul cel mare, care este la master la București, și terminând cu cei mici.
-----
Constantin Boşcodeală este primar al Buzăului din 1996. El s-a născut în 1961, este absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti - Facultatea de Transporturi, are mai multe studii postuniversitare în administraţie publică, fiind doctor în management - administraţie publică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu