Consiliul Naţional al PNL. Blaga, declarații după discursul lui Iohannis

Conducerea PNL trebuie să aibă posibilitatea de a interveni acolo unde lucrurile nu merg bine în partid, a declarat, sâmbătă, fostul copreşedinte al liberalilor Vasile Blaga, referitor la propunerea de modificare a statutului prin care şefii de filiale puteau fi înlocuiţi mai uşor.

'Pentru a performa un partid, pentru a performa conducerea lui, pentru că, nu doar în PNL, dacă lucrurile se termină bine, adică dacă alegerile sunt câştigate, atunci au câştigat toţi, dar când pierzi, de obicei, pierde şeful partidului şi o mână de oameni şi atunci, conducerea partidului trebuie să aibă, pe baza unor argumente solide, posibilitatea de a interveni acolo unde lucrurile nu merg bine. Şi cred că o va face pentru că, până la urmă, noi astăzi ce am hotărât?

Îl sprijinim pe Klaus Iohannis pentru un nou mandat - nenegociabil, adversarul nostru este PSD - nenegociabil, suntem partidul oamenilor care îşi câştigă cinstit traiul, al mediului de afaceri corect - nenegociabil, de aici înainte, construcţia pentru a atinge cele trei obiective', a afirmat Blaga, întrebat, după şedinţa Consiliului Naţional al PNL, dacă rămâne valabilă discuţia privind modificarea statutului în privinţa liderilor de filială. Blaga a mai spus că, atunci când a fost în conducere, nu s-a dat la o parte 'nici la bine, nici la rău'.

'Nu m-am dat la o parte nici când a fost bine, nici când a fost rău. Văd că am fost acuzat şi când s-au pierdut alegerile din 2016, dar nu am fost în echipa de campanie', a adăugat liberalul. Întrebat dacă au fost rezolvate disensiunile din PNL, Blaga a precizat: 'În orice partid, când discuţiile sunt constructive pentru că, până la urmă, aici aţi văzut, am fost fiecare în parte şi toţi împreună membrii PNL, iar discuţiile dacă duc la o construcţie sănătoasă, ele sunt binevenite de fiecare dată'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel